“Cât timp va exista în lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu identitatea neamului nostru este salvată”. Mircea Eliade
DESFIINŢAREA MEMORIEI
EXISTENŢEI DACILOR
A FOST INIŢIATĂ DE
TIMPURIU OSTILITATE PRIMARĂ
Ostilitatea romanilor
faţă de formaţiunile statale dacice din bazinul hidrografic al Dunării, din
spaţiul carpato-balcano-danubiano-pontic, a început în momentul în care aceştia
au înţeles că, în timp ce Dacii erau în măsură să-şi asigure, cu forţe proprii,
mijloacele de supravieţuire din teritoriile pe care le ocupau, ei romanii, erau
obligaţi să-şi procure elementele de subzistenţă prin jaf şi cuceriri armate
din zonele limitrofe.
Astfel, pe măsură ce
romanii cuceresc pe rând Nordul Africii, Galia, Asia Mică, Egiptul etc.,
formaţiunile dacice se coagulează într-un stat unitar a cărui mărime creşte
semnificativ, până când, pe timpul lui Burebista, acesta, acumulează puterea
care-i permite să fie considerat chiar arbitru al vieţii politice de la Roma.
Poetul roman Horaţius
Quintus Flaccus (68-8 î.e.n.) relevă într-una dintre “Satirele” sale, starea de
spirit a romanilor şi grija acestora faţă de pericolul care l-ar fi reprezentat Dacii, care-şi apărau cu îndârjire teritoriul.
“Hai bunule,... ce-ai mai auzit despre Daci”?
RĂZBOAIELE DACILOR CU
ROMANII
După începutul războiului
cu Dacii, din anul 101, Traian face un efort excepţional să pătrundă spre inima
Daciei şi prin defileul Dunării la Cazane, croindu-şi drum, săpat în stâncă, pe
peretele vertical de pe malul drept al fluviului, navigabilizând canalul
Simplegade, Sip, de la Porţile de Fier şi construind podul peste Dunăre (noi dovezi arată altceva, dar o vom prezenta pe larg într-un alt articol), de la
Drobeta-Turnu Severin.
În acest fel, atacând pe
două fronturi, a reuşit Traian, în anul 106, să cucerească Dacia, dar numai o
treime din teritoriul său, care include minele de aur, de alte minerale şi de
sare, inclusiv căile de acces.
Dominaţia romană în Dacia, din anul 106 până în anul 271, a
întâmpinat o rezistenţă permanentă din partea Dacilor, care, după cum
sintetizează Nicolae Iorga, s-a manifestat cu conflict armat, în 100 din totalul
de 165 de ani.
ANARHIE MILITARĂ LA ROMA
În Imperiul Roman, între anii 235 şi
284 e.n., se declanşează o
puternică stare de “anarhie
militară” cu
neîntrerupte războaie civile, ceea ce face ca la conducerea statului să se
succeadă peste 25 de împăraţi şi co-împăraţi, exact atunci când la graniţele
imperiului apar populaţiile migratoare. În anul 238 se produce primul atac al Dacilor, aliaţi cu Carpii şi cu Goţii, la frontiera romană de la Dunărea de jos.
ÎMPĂRAŢII ROMANI
CONFIRMĂ EXISTENŢA DACILOR
Spre sfârşitul perioadei
de dominaţie romană, cinci împăraţi, după războaiele cu Dacii răzvrătiţi, şi-au
luat titlul aureolat de “Carpicus Maximus” şi de “Dacicus Maximus”: Maximus
Tracul în anul 236; Filip Arabul în anul 247; Decius în anul 249; Galenius în
anul 257 şi Aurelian în anul 273. Se demonstrează, astfel, că Dacii, ca
populaţie în zonă, erau o prezenţă reală, chiar şi după încheierea perioadei de
stăpânire romană în Dacia.
DIN 253 e.n. ÎNCEPE
PĂRĂSIREA DACIEI
În anul 253 e.n., ca
urmare a pustiirilor repetate, începe un exod masiv al păturilor înstărite din provincia Dacia Traiană spre
regiuni mai protejate şi mai bine ferite de pericole, din Imperiu.
În acelaşi an, Gallenius (260-268), din 253 co-împărat pe
lângă Valerian (253-260), tatăl
său, nu poate împiedica constituirea în Gallia, pentru 15 ani, a unui stat independent
de Roma.
REGALIANUS
REFACE DACIA LA 258 e.n.
Dorinţa Geto-Dacilor de
a se elibera de dominaţia romană s-a manifestat prin împăratul Regalianus
(258-268), prezentat de cercetătorii Ion Pachia Tatomirescu şi Constantin
Paşcu-Taşbuga, citaţi de profesorul Augustin Deac. Regalianus, fiind din neamul Geto-Dacilor, după ce pe plan local a fost proclamat împărat, fără să ajungă la
Roma, reuşeşte să refacă o Dacie independentă cuprinzând teritorii Dacice de pe
ambele maluri ale Dunării, din amonte de Viena, din Boemia până la Nistru şi
Bug.
În “Scriptores Historiae
Augustae”, scrisă de Trebollio Pollio, se precizează “Regalianus... de neam Dac... fiind chiar rudă cu însuşi Decebal...”.
SUPLICIA DRYANTILLA,
SOŢIA SA, IMPUNE LA 270
RETRAGEREA ROMANILOR DIN DACIA
Deşi Regalianus este
înfrânt pe câmpul de luptă de Gallenius, în 268, regatul său Dacic îşi
continuă, totuşi, existenţa sub conducerea soţiei sale, Suplicia Dryantilla,
(268 - 270) până în anul 270, an în care Aurelian este constrâns să înceapă
tratativele pentru retragerea din Dacia a unităţilor armate romane.
După retragerea
Aureliană, din anii 271 - 175, Imperiul roman se confruntă cu o puternică
ofensivă a răspândirii
noii religii creştine.
PERSECUŢII
ANTICREŞTINE ÎN PERIOADA 303 - 313 e.n.
Edictul imperial din
anul 303 condamnă cu vehemenţă pe adepţii noului cult religios creştin, ceea ce conduce la un puternic val de persecuţii din
timpul domniei lui Diocleţian (284 - 305).
....Documentele istorice
înregistrează un număr
deosebit de mare de martiri, în vechiul
teritoriu Dacic din
Dobrogea, din dreapta Dunării, la Tomis (Constanţa), Axiopolis (Cernavodă),
Halmyris (Razelm), Dinogeţia, Noviodunum (Isaccea), Durostorum (Silistra).
OFICIALIZAREA
CREŞTINISMULUI DE LA 313 e.n.
CONSTANTIN
CEL MARE LA BIZANŢ.
Proclamarea, prin
Edictul imperial de la Mediolanum, Milano, din anul 313, a libertăţii de
credinţă şi a egalităţii în drepturi, pentru toţi creştinii din Imperiul roman,
face ca persecuţiile împotriva acestora să înceteze.
În anul 325, Constantin
cel Mare (324 - 337), protector al creştinismului, instalat la Bizanţ ca unic
suveran al Imperiului Roman, a convocat primul Conciliu Ecumenic, ţinut la
Niceea, unde se pun bazele dogmatice, liturgice şi canonice ale bisericii
creştine.
Noua structură
organizatorică ecleziastică este baza
viitorului ortodoxism, cu specificul
propriu de conducere autocefală a bisericii.
ROMA PIERDE DIN
IMPORTANŢĂ
Roma pierde din
importanţă, iar structura superioară ecleziastică, a vechii religii păgâne,
adoptă creştinismul sperând să-şi păstreze, totuşi, o anume notă de
independenţă.
În anul 330, noile
reforme constituţionale fac ca senatele din Roma şi din Constantinopol să devină simple consilii orăşeneşti.
ALIANŢA DACILOR CU GOŢII
Goţii, războinici
instalaţi în teritoriul Dacic de la nord de Dunăre, după ce s-au aliat cu Dacii localnici au preluat
conducerea ostilităţilor militare împotriva Imperiului Roman de la sudul Dunării.
Confruntarea l-a determinat pe împăratul Constantin cel Mare să încheie cu
aceştia o pace, în anul 332, pentru o durată de 30 de ani, în care conflictele
armate încetează. Alianţa Dacilor cu Goţii nu este bine văzută de Roma ecleziastică.
RUPTURA DACILOR CU ROMA,
MOTIVATĂ RELIGIOS
Perioada de dominaţie
romană în Dacia de la nord de Dunăre şi ultimele persecuţii
religioase de după anul 303, la care au fost supuşi locuitorii din Dobrogea,
din Scytia Minor, i-a îndepărtat pe Daci de
Roma şi i-a făcut să se apropie mai mult de noile structuri religioase de la
Constantinopol.
OSTILITATE ÎN PLAN
RELIGIOS
În plan religios, una
din acuzele grave pe care Roma creştină ecleziastică le aduce celor de la
Constantinopol este că aceştia, pe baza curentului “origenist”, ar fi adoptat
câte ceva din elementele de dogmă proprii religiei Geto-Dacilor. Ca exemplu
Silviu N. Dragomir îl citează pe teologul alexandrin Origene, apologet creştin
(185 - 254 e.n.) care, apărându-şi opţiunile “împotriva lui Celus”, consemnează:
“Apoi, fiindcă noi
creştinii cinstim pe cel prins şi mort, el crede că noi am făcut la fel ca
Geţii, care îl cinstesc pe Zamolxe”.
Rezultă că ostilitatea
faţă de tot ce era
de sorginte Dacică, chiar şi cu privire la practica
religioasă, dăinuia mai de mult, de dinainte de
oficializarea religiei creştine din 325.
PARALELE DACO-CREŞTINE
Cu privire la paralela
între religia Zamolxiană şi religia creştină Mircea Eliade remarcă concludent
că: “Nemurirea Getică devine nemurire creştină...”.
Ca Simion Mehedinţi să precizeze că strămoşii noştri autohtoni Geto-Daci au fost “pe
jumătate creştini înainte de a se fi ivit Hristos pe
pământ”.
ROMA ECLEZIASTICĂ CA
PUTERE POLITICĂ
Nemaiavând acces la
forţa armată, care acum era dirijată din noua capitală a imperiului, structura
ecleziastică de la Roma, de după anul 325, îşi consolidează mai mult poziţia
politică, înţelegând să stăpânească prin religie, ceea ce până atunci
rezolvaseră cu forţa armelor. S-a încercat o apropiere şi cu Dacii de pe ambele
maluri ale Dunării, dar Dacii care adoptaseră creştinismul direct de la sursă,
datorită şi poziţiei geografice mai apropiate de Constantinopol, au refuzat să
colaboreze cu trimişii Romei, în care au recunoscut atât pe reprezentanţii
militarilor pe care-i alungaseră cu cca o jumătate de veac în urmă, cât şi pe
continuatorii clericilor, care dirijaseră măsurile de represiune a fraţilor lor
din dreapta Dunării, din Scytia Minor.
Refuzul Dacilor de a colabora cu Roma însemna şi refuzul
cooperării economice, căci aici în Dacia era principalul izvor de
resurse alimentare şi de subzistenţă. Astfel Roma este împinsă
spre măsuri extreme.
IMPUNEREA INTERDICŢIEI
ASUPRA DENUMIRILOR
DE DAC ŞI DE DACIA LA
362
Ca urmare, structura
ecleziastică de la Roma, refuzată de Daci, înţelege să-i pedepsească pe aceştia
interzicând cu stricteţe până şi pronunţarea numelui de Dac şi de Dacia,
începând din vremea împăratului Iulian Apostatul (361 - 363). Chiar şi Traian este pus la index de biserică, ca persecutor
al creştinilor.
IULIAN APOSTATUL NU-I
AGREAZĂ PE DACI
Iulian Apostatul a fost
primul care a înlocuit denumirea etnică de Geţi cu cea falsificată de
Goţi, pe baza prezenţei vremelnice, de moment, dar
reale, a Goţilor în zonă.
Împăratul Iulian
Apostatul, deşi de acord cu interdicţia de utilizare a denumirilor de Dac şi de Dacia, şi-a câştigat titulatura datorită stării
de conflict cu biserica, deoarece încercând să renunţe la creştinism, ia o
serie de măsuri anticreştine (a redeschis templele păgâne şi a dat un edict de
toleranţă pentru păgâni, donatişti şi evrei) fapt care i-a adus cognomenul de
“Apostata”. Măsurile au fost revocate la moartea sa(363).
ISTORICII ANTICI
INTERZIŞI PENTRU PASAJELE ÎN CARE SE REFERĂ
LA DACI ŞI LA DACIA
Interdicţia de utilizare
a denumirilor de Dac şi de Dacia a presupus şi a condus şi la scoaterea din
circulaţie a scrierilor anterioare, cu referire la Daci, situaţie care a făcut
să dispară din operele din antichitate a peste 200 de referiri a numeroşi
autori greci şi romani, dintre care cei mai importanţi au fost: Ablaviu,
Claudius, Aelianus, Lucius Ampelinus, Apianus, Caniniu, Arian, Aristotel,
Cassiodorus, Dio Cassius Coceianus, Cezar, Dio Crisostomos, Cicero, Clemens din
Alexandria, Criton, Demostene, Dexipp, Dio din Prusia, Dionisiu din Alexandria,
Diodor din Sicilia, Eusebius din Cesareea, Iosephus Flavius, Frontius, Galen,
Hellanicos, Herodot, Hesychios din Alexandria, Hieronimus, Horaţiu, Iordanes, Iulian Apostatul,
Lactantius, Titus Livius, Lucan,
Lucian din Samosata,
Ammisnus Marcellinus, Meandru, Trogus Pompeius, Pomponius Mela, Ovidiu, Platon,
Pliniu cel Bătrân, Plutarh, Prophyrios, Prosper, Ptolemeu, Rufinus, Sofocle,
Solimus, Strabon, Suetoniu, Tacitus, Traian, Tucidide, Valerius Maximus,
Vergilius, Xenophon.
EUTROPIUS, LA 364 e.n.,
ÎI OMITE PE DACI
Primul care aplică
această interdicţie este istoricul oficial al imperiului, Eutropius, care, la
364, spune că “Dacii” nici nu mai există, că aceştia au dispărut din istorie
când au fost cuceriţi şi învinşi de Traian.
EMINESCU - “RUGĂCIUNEA UNUI
DAC”
Aflând de această formă
de persecuţie, Eminescu scrie “Rugăciunea unui Dac”, în anul 1879, în care redă
miezul conflictului de la data când s-a hotărât interdicţia de a se mai folosi
numele de Dacia şi de Daci. Cu alte cuvinte, de atunci, de cu peste 124 de ani
în urmă, faţă de azi 2003, Eminescu aflase de interdicţia impusă în secolul IV
asupra utilizării denumirilor de Dac şi de Dacia. Cu înnăbuşită revoltă, din postura creştinului lovit, care
se roagă pentru duşmanul său, el spune:
“Gonit de toată lumea
prin anii mei să
trec,
Pân-ce-oi simţi că
ochiu-mi de lacrime e sec
..................................................................
Să blesteme pe-oricine
de mine-o avea milă,
Să binecuvinteze pe cel ce mă împilă
..................................................................
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte
C-ajung pe mine însumi a
nu mă mai cunoaşte
..................................................................
Şi-acela dintre oameni
devină cel dintâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune căpătâi
..................................................................
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă
Îndură-te stăpâne şi
dă-i pe veci viaţă
..................................................................
Şi-aceluia, Părinte,
să-i dai coroană scumpă
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă
..................................................................
Spre ură şi blesteme aş vrea să te înduplec
Să simt că de
suflarea-ţi, suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă
dispar fără de urmă.
ROMA - AUTORITATE
CREŞTINĂ SUPREMĂ
Roma ecleziastică,
moştenitoare a unei structuri organizatorice, în care experienţa din timpul
vechii religii îşi spune cuvântul, se preocupă intens să-şi dobândească un anume grad de influenţă şi importanţă faţă de
Constantinopol.
Aceasta chiar reuşeşte
când în anul 375 episcopul de Roma obţine recunoaşterea autorităţii supreme în
cadrul bisericii creştine, ca apoi în anul 380, prin edictul de la Thessalonic,
structura ecleziastică de la Roma, precursoare a catolicismului, să se impună
ca religie de stat, adoptând principiul conducerii centralizate a bisericii.
În anul 391, are loc
interzicerea tuturor cultelor păgâne, iar creştinismul este decretat unica religie a imperiului.
DIVIZAREA
IMPERIULUI ROMAN DE LA 395 e.n.
Totul se consolidează
“putere de stat şi structură ecleziastică proprie”, din anul 395 când, după
moartea împăratului Theodosius I, Imperiul Roman este divizat şi atribuit spre conducere celor doi fii
ai fostului împărat:
- Flavius Arcadius,
Împărat al Imperiului Roman de răsărit având capitala la Constantinopol şi
structura ecleziastică precursoare ortodoxismului;
- Flavius Honorius,
Împărat al Imperiului Roman de apus cu
capitala la Ravenna, cu
structura ecleziastică precursoare a catolicismului.
PRIMATUL ONORIFIC AL
PAPEI DE LA ROMA
În anul 451, la al
patrulea Conciliu Ecumenic al bisericii creştine de la Calcidom, se proclamă
egalitatea între Scaunul episcopal din Constantinopol şi cel din Roma,
recunoscându-i-se papei de la Roma primatul onorific, graţie vechimii Scaunului
său, de când funcţiona clandestin în catacombele de la Roma. Dar faptul în sine
a adâncit prăpastia dintre cele două biserici, care acum se îndreaptă cu paşi
siguri spre schisma ce va
surveni în două etape, una pe durată mai scurtă în secolul IX şi alta
definitivă în secolul XI.
CĂDEREA IMPERIULUI ROMAN
DE APUS
În 4 septembrie 476 e.n., cade Imperiul Roman de Apus. Ultimul împărat roman, Romulus Augustulus (475 -
476), este detronat de Odoacru, căpetenia mercenarilor
germanici, care trimite la Constantinopol insignele imperiale ale fostului
Imperiu Roman de Apus.
Interdicţia de folosire a numelui de Dac şi de Dacia se
menţine cu stricteţe.
IORDANES, SALVATOR AL
INFORMAŢIILOR DESPRE DACI
În anul 551 Iordanes,
folosind cheia Get-Got, preia importante date istorice despre Geto-Daci în
lucrarea sa "Getica",
intitulată şi “Despre originea şi faptele Geţilor”.
În dorinţa de a conserva
date istorice condamnate la pieire, Iordanes, după ce ia cunoştinţă de Istoria
Goţilor scrisă de Cassiodor (480 - 575 e.n.) în 12 volume, azi dispărută, pe
care a lecturat-o, după spusele sale, în trei zile, adaugă la aceasta date din
istoria Geto-Dacilor, despre a căror pomenire ştia că există interdicţia impusă
de Roma ecleziastică.
Astfel, la istoria mai
recentă a Goţilor (sosiţi în 235 e.n.), el include date din multimilenara istorie a Geţilor declarând:
“Am făcut în expunere unele adaosuri potrivite, din istorici greci şi latini,
amestecând în cuprins, la mijloc şi la sfârşit, multe pe care le-am socotit
utile”. Deşi intitulează cartea “Getica”, el atribuie întreaga
istorie prezentată, Goţilor. Acea inversare de denumiri, Get-Got, a salvat de la cenzura vremii
importantele informaţii din opera lui Iordanes, care-i priveau pe “Daci” şi
care astfel au fost preluate, menajate şi păstrate cu grijă de cei interesaţi,
ca fiind mărturii de istorie antică a popoarelor germanice. Eroarea a fost
înlăturată în 1853 de Iacob C. Grimm.
HEINRICH PANTALEONIS, LA 1571,
CONFIRMĂ SALVAREA
INFORMAŢIILOR DESPRE DACI
Cărturarul Heinrich
Pantaleonis prezintă în “Cartea eroilor naţiunii germane”, tipărită la Basel între anii 1562 şi 1571, date istorice din Getica lui Iordanes şi
le conferă contemporaneităţii. Dar referindu-se de la Zamolxe, la Burebista şi
Deceneu, el evocă de fapt “eroi ai naţiunii Dacice”, informaţii salvate astfel
de crunta cenzură a vremii impusă de structura ecleziastică de la Roma.
PRIMA
SCHISMĂ DE LA 863 e.n.
În anul 863 e.n., ca
urmare a accentuării diferendelor între conducerile politico-religioase ale
celor două centre de influenţă cu capitalele la Constantinopol şi Roma, se
produce prima schismă care durează patru ani (863 - 867 e.n.) şi se încheie
după îndepărtarea din funcţie atât a conducerii politice (împăratul Mihai al
III-lea, 842 - 867 e.n.), cât şi a celei religioase (patriarhul Fotie), ale
celor din Răsărit. Apusul era condus religios de Papa Nicolae I (857 - 867).
Mulţumiri D-lui Ing. Dan Ion Predoiu!
Mulţumiri D-lui Ing. Dan Ion Predoiu!
Foarte interesant ...Multumesc
RăspundețiȘtergereDe ce pe noi ca nație vor toți sa ne șteargă istoria,identitatea dacică , chiar si unii de-ai noștri. Ar trebui tot românul care simte ca- i mai curge stinge de dac prin vene să ia atitudine față de cei care ne umilesc ca nație.
RăspundețiȘtergerePentru ca suntem rasa primordiala.De la noi a pornit civilizatia lumi.Vezi documentarele Noi,Aryanii-Daci.Toata istoria lumii e o minciuna.
ȘtergereBăbăete, arienii sunt iranienii, punct. Nu dacii, nu nemții, nu avioane. Și, în timp ce, de pe urma dacilor n-a rămas nicio scriere - bine,nu vorbim de "Decebalus per Scorilo", care numai dacică nu este -, de pe urma arienilor a rămas ceva: tăblița de la Gherla, în care se vorbește despre marele rege iranian Darius. Asta pe lângă faptul că roxolanii, agatârșii, sciții (Scytia Minor) nu erau daci, ci arieni.
ȘtergereUsor-usor, adevarul iese la iveala Acel foc Dacic care a mocnit in sufletele noastre, incepe sa arda din ce in ce mai tare trezindu-ne din letargia care a pus stapanire pe noi
RăspundețiȘtergereCum de nu sesizați faptul că noi, românii, avem o multitudine de defecte, pe care eu le consider ca fiind "congenitale"? Nu le mai enumăr, sunt prea multe și ele sunt cele care ne-au adus în halul în care am ajuns azi. Există azi o mare parte dintre noi, românii, care este convinsă că noi suntem "burcu' pământului", ce mai că noi suntem alfa și omega ale omenirii. Așa se face că la noi daciștii au ajuns să fie dacopați și că cei mai mulţi dintre români sunt convinşi că noi suntem frumoşi, harnici şi deştepţi, nu! - cei mai frumoşi, cei mai harnici şi cei mai deştepţi de pe faţa Pământului, ce să facem însă dacă tot restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău?! Nu i-ar trece niciunuia dintre aceştia prin cap că, dacă cineva îşi bate joc de el, o face pentru că poate şi pentru că are de cine-şi bate joc, iar pentru asta singurul vinovat este el.
ȘtergereApoi, chiar nu sesizați că cei mai mulţi dintre conaţionalii noştri vădesc un protocronism exacerbat, grevat masiv de ignoranţă şi infantilism, prin care ei caută să se convingă şi să convingă pe şi pe alţii (cei pe care nu reuşesc să-i convingă sunt, desigur, trădători de neam şi ţară), că strămoşii noştri s-au aflat la originea civilizaţiei planetare, dar, în acelaşi timp, şi că, la nivel mondial, există o conspiraţie care încearcă să ascundă acest lucru, ce mai - că restul omenirii nu există decât pentru a ne oculta nouă întâietea în orice domeniu? În antichitate, cei care ne-au ocultat au fost romanii, astăzi cei care ne ocultează sunt UE, masoneria, evreii, rușii, ungurii, Soros etc., în general toată omenirea și toți cei care încearcă să arate că noi ne iluzionăm în deșert, că noi avem mari lacune de caracter și comportamentale (Dumitru Drăghicescu, Petre Pandrea, Petre Țuțea, Octavian Goga, chiar și Mihai Eminescu, etc., și, cu voia dumneavoastră - subsemnatul). Închei cu CAMIL PETRESCU:
Zeflemeaua
Motto: "Românii e deştepţi!". (Camil Petrescu)
Când va veni sfârşitul lumii
Românii nu vor fi atenţi
Iisus a spus: "Talita kumi"
Dar nu pentru inconştienţi.
Iar Ziua Domnului, ca hoţul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soţul
Reviste porno va citi.
N-avem conştiinţa tragediei
Şi totul luăm "à la légere"
Noi, campionii băşcăliei
Am compromis orice mister.
Avem o scuză de faţadă:
"Lasă, că merge şi aşa!"
Trădăm la primul colţ de stradă
Şi-apoi încălecăm pe-o şa.
Senzaţia e de plutire
De infinit paraşutism
Noi am făcut mişto subţire
Şi de marxism, şi de fascism.
Ce Decebal şi Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Miţa Biciclista
Şi berea rece la pahar!
Mitică veşnic să trăiască
Şi noi pe lângă el, noroc!
Filozofia chelnărească
E tot pe loc, pe loc, pe loc!
Întreaga drojdie se scurse
Din mahalale de Fanar
Şi-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.
Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simţi cum îţi umple toată gura
O moştenim din veac în veac.
Noi "facem" şi "băgăm" de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.
La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolenţă-n oase
Şi-o zeflemea de prost fudul.
Ceac-pac! Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puţin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.
Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pământeni...
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.
Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem şi pe asta-n piepţi
N-aveţi decât să-nchideţi poarta
Dacă tot face ea pe moarta...
Hai, că românii e deştepţi!
CE MIZERIE DE COMENTARIU..
Ștergerevaticanu e vinovat de istoria noastra este ascunsa in continuare dar in final va esi la lumina
RăspundețiȘtergereNu confundați românii cu tot felul de migratori aciuați pe aici și tolerați de români, care au abuzat (folosind în special minciuna și manipularea) și abuzează și acum de bunătatea românilor care refuză să ... străinii și preferă să îi integreze. Totuși există o limită peste care nu se poate trece, care deja se vede.
RăspundețiȘtergereCa să nu vă mai contraziceți,vă spun că ADN--ul nostru este prezent în sîngele popoarele europene,asemănare de limbă,tradiții,dovezi arheolgice în toată lumea.
RăspundețiȘtergere