sâmbătă, 25 octombrie 2014

Dacii, stăpânii lumii!

La orizont în ceaţă, impunător, călare,
O umbră luminată, cu un stindard în mână
Se-apropie din stele, se-apropie de lună
Urmat de Dacii mândrii, gătiţi de sărbătoare.


N-au apărut aievea, n-au gânduri neştiute
Ei vin acum aici, chemati de-un dor ascuns
Ce zace-n fiecare, ce vrea acum răspuns.
Ei vin cu adevăruri de inamici pierdute.

Sunt cei, care odată, erau exemplul lumii
Sunt cei care acuma, vin la chemarea noastră
Să-şi apere onoarea, ca să te ocrotească.
Sa fi tu drept în lume, să recunoşti nebunii.

Pe-acest pământ, se ştie, Dacii ne-au fost Străbunii
Nu cei care acuma se vor stăpânii lumii
Ei au născut cuvântul în gânduri şi în piatră
Ei au fost începutul, la europa toată!

Cu ei să mergi de-acuma, alături braţ la braţ,
Cu ei sa-ţi faci cetate, din dor adevărat,
Sa te arăţi în lume, aşa cum este drept
Şi cum Zalmoxe spune că e cel mai corect!

Dacul Mailo
Compus azi 02-10-2014, pentru toti Dacii Liberi!

8 comentarii:

  1. Multumesc!Doamne trezeste-i pe romani sa vada cine le (sunt)sint adevaratii stramosi si sa-i onoreze si urmeze in simtire,gandire si actiune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos, dar nu se mai poate, prea ne-am corcit dealungul timpului!

      Ștergere
  2. Of fi fost ei stăpânii lumii, numai că nu au lăsat nicio urmă. Numai proștii visează cai verzi pe pereți.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dovezi sînt peste tot în lume numai că oameni orbi ca tine nu le pot vedea mai ales că încă nu poți ieşi din doctrina sistemului mincinos

    RăspundețiȘtergere

Sunt acceptate toate comentariile, atâta timp cât nu aduc jigniri persoanelor sau nu sunt defăimatoare.