Aici este DACIA!!!

    Aici este DACIA!!!                       

"Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii: Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispret și a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblețe, de amor de patrie și libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi rușine niciodată ." (Mihai Eminescu).

 Spaima Romei, Dacia este un exemplu de supraviețuire neînțeles de majoritatea. Un popor demn, curajos, care a dat lumii legile cele drepte. Un popor care a supraviețuit până astăzi, un popor care refuză să treacă în anonimat în ciuda tuturor piedicilor puse de dușmaii acestuia. Ni s-a spus că am fost romanizați, dar după aceasta am dat imperiului roman împărați Daci – Regalian, strănepotul lui Decebal; Aureolus, ciobanul din Carpați; Împăratul Galeriu, “Olteanul” care i-a răzbunat pe Daci; Daia şi Licinius... -  am fost jefuiți de comori ce dușmanii nici nu gândeau că ar exista așa ceva pe lumea asta, chiar în zilele noastre, încă se mai duce o luptă crâncenă pentru ce bogății avem, ni s-au șters toate scrierile și astăzi, mai mult ca niciodată, se adună dovezi că limba noastră este prima născută și unică, ni s-a impus o religie, care la baza ei stă semeț Uran-Munteanul, întemeietorul mărețului imperiu Pelasg, ni s-au dat atâtea denumiri, că cine le mai ține minte (?!), iar dintre toate, Dacia,Dac interzise de vatican pe o perioadă de 1000 de ani se încăpățânează să fie pe buzele multora, care devin cu zi ce trece mai numeroși! DACIA este și astăzi spaima unei lumi decadente, spaima acelor  conducători imorali care vor ca această lume să fie supusă unui sistem distructiv, care doresc ca tradițiile și datinile vechi de la Începutul Soarelui, să fie uitate, omul nou să se poată raporta numai la valori care dezumanizează.

Este bine de știut despre continuitatea noastră din cele mai vechi timpuri, de la începutul Soarelui, pentru a nu ne mai lăsa păcăliți de parșivii istoriei care vor să-și asume meritele străbunilor noștrii Daci.

 În satul Bugiulești (com. Tetoiu , jud. Vâlcea) s-a descoperit un femur uman având o vechime de 1.800.000-2.000.000 de ani, spre deosebire de rămășițele umane descoperite în Spania (900.000-1.600.000 de ani) sau de omul de Neanderthal (150.000-100.000 de ani) sau omul Cro-Magnon (35.000-15.000 de ani).

Cultura de prund (epoca pietrei) are urme de peste 1 milion de ani pe tot teritoriul României (M-ții Apuseni, Depresiunea Sibiului, Valea Dunării, văile Prutului, Oltului, Argeșului, etc.).

La Cotu Miculinti (jud. Botoșani) au fost descoperite cele mai vechi elemente ale civilizației lumii (18.000 de ani): vârful de lance cu două tăișuri, harponul de pescuit , toporul-târnacop de miner, locuirea în bordeie. De asemenea, scrierea traco-dacilor s-a dovedit

a fi cea mai veche scriere din lume, ca urmare a descoperirii la Tărtăria de Mureș (jud. Alba) a unor tăblițe de lut (3 la număr) scrise sub forma ideografica și care datate cu C14 atesta că au o vechime de 7.000 de ani, cu 1.000 de ani mai vechi decât tăblițele sumeriene de la Djemet-Noar (fosta Mesopotamie ,azi Irak). 

La început, Terra avea un unic continent, cunoscut acum drept Pangeea. Când acesta s-a fragmentat în continentele de azi, Marea Mediterană era alimentată de Dunăre și Nil, două fluvii pe care s-au dezvoltat primele civilizații ale umanității. Dunărea era considerată primul dintre cele patru fluvii ale Paradisului biblic. Munții Carpați și Dunărea au constituit leagănul în care au apărut cei mai vechi oameni de pe Pământ. Raiul atestat în vechiul testament drept Țara lui Havilah, din care au fost alungați primii oameni, Adam și Eva, prea însetați de tainele zeilor...

Această regiune adamică a fost cunoscută în antichitate sub diverse denumiri: RAMANIA ( ȚARA lui RAM-Zeul Soare), PELASGEEA ( ȚARA ZEIȚEI PĂMÂNT – GEEA – GAIA), HYPERBOREEA (regiunile udate de Dunăre și Nil), Țara Soarelui, Țara Nemuritoare, Țara Binecuvântată de Zei, Matca Europei, Geticus Polus, Țara Zeilor, DAKSA însemnând ”cel capabil” – în sanscrită, considerată Centrul Suprem al Lumii, Tracia, DACIA, etc. în care Muntele OMU era considerat ”Osia Lumii”, aceasta fiind susținută și explicată de Nicolae Densușianu în magnifica capodoperă Dacia Preistorică.. Aici au trăit Pelasgii, ”oamenii albi” născuți din pământ negru, din fiul lui Pelasgos!!!

În ce privește spiritualitatea strămoșilor noștri, scriitorii lumii antice (Herodot, Platon,  Dio Chrysostomul, Diodor, Iordanes , etc.) puneau pe seama lui Zamolxis și a preoților geto-daci care îi practicau cultul, o serie de cunoștințe, științifice de astronomie (forma sferică a Soarelui și Pământului, mișcarea stelelor de la răsărit, etc.), de filosofie, logică, științe naturale, morală și medicină (medicii Zamolxieni puneau un mare preț pe descântece și pe îngrijirea sufletului; de asemenea Pedanios Dioscorides în ”De materie medica” preluată mai târziu de Pseudo-Apucius - menționează o mulțime de plante scrise sub denumirea lor dacică).

  Religia Zamolxiană ajunsese la un nivel de spiritualitate superior religiilor popoarelor învecinate tocmai prin credința in nemurirea sufletului, Dacii considerând moartea ca pe o binecuvântată reintegrare în cosmos.

Vasile Lovinescu considera că Dacia a fost sediul Centrului Suprem într-o perioadă foarte îndepărtată!!! De asemenea Mackinder observa: ”Sus în Maramureș, există un loc marcat centrul Bătrânului continent”. Oricine conduce Europa de Est conduce Inima Europei și cine conduce Inima Europei conduce Insula Lumii. De asemenea există savanți care consideră turnul Babel a fost construit în Cetatea Carpaților, iar Ardealul este considerat leagănul întregii umanități. HARDEAL însemnând Casa Domnului în limba Dacilor!!! Nu întâmplător la vizita din 1999 Papa Ioan Paul II-lea numea România drept ”Grădina Maicii Domnului”...

Dar toate aceste bogății naturale, culturale și spirituale ale acestor pământuri, împreună cu amplasarea lor geografică la porțile dintre Occident și Orient au avut și consecințe: au atras asupra noastră tăvălugul migrațiilor și al războaielor, ne-au silit să trăim într-o continuă și cruntă luptă pentru existența noastră ca națiune suverană și independentă. 

Nineta Crainici aduce dovezi senzaționale cum că strămoșii noștrii practicau ACUPUNCTURA în urmă cu 6000 de ani, deci MULT ÎNAINTEA CHINEZILOR. În plus pe săgeata altarului solar de la Grădiștea se poate citi vârsta Universului – 19,44 miliarde ani. Încă o informație care ne lasă fără grai: pe Dealul Grădiștei a fost găsită o trusă medicală cu bisturiu și pensetă de bronz, la Piatra Roșie un scalpellum tot din bronz, iar la Poiana, sonde medicale și un schelet cu craniul transparent, operația fiind una reușită iar bolnava supraviețuind mult după operație!!!

Dacii cunoșteau și foloseau un calendar solar, considerat cel mai precis din antichitate, eroarea lui fiind de doar 1,78 zile la 34 de ani, adică 1h 15 3 pe an. De aici rezultă că anul dacic cuprindea 365,24197 zile (cel tropic are 365,24198 zile) . O precizie de-a dreptul uimitoare!

Unele din marile enigme ale antichității sunt: cunoașterea fabricării de către Daci a celui mai curat alfa fier, 99,97%, ce nu ruginește de peste 2000 ani, structura necunoscută a betoanelor Dacice ce rezistă până azi, marcarea topografică a unor anumite vârfuri de munți, lupele de fier de peste 40 kg., metoda medicală de tratare a psihicului, cele 130 de statui ale unor nobili Daci capturate de Traian. Acestea demonstrează din nou că Dacii constituiau unul dintre cele mai desăvârșite popoare ale lumii de atunci!!!

De altfel ce se mai poate spune când locuitorii acestor meleaguri au dat Calendarul Lumii de astăzi (prelatul Dionisie Exiguus din dodrogea) !!!

Tot ei au mai dat ALFABETUL INIȚIAL, LIMBA PRIMORDIALĂ, sanscrita, latina, Troia, Roma și Bizanțul, Ramayana, Iliada și Odiseea, Eneida, Dumnezeul primordial Zalmoxis, simbolul medicinei lui Esculap, pe Alexandru Machedon, pe Aristotel, Spartacus, Constantin cel Mare, Justinian, etc...

 Majoritatea sărbătorilor religioase creștine (Crăciunul, Paștele, Sânzienele, etc.) grefate pe credințele Zamolxiene ale dacilor își păstrează în continuare dublul sens, coexistă cu acestea. Străvechile ritualuri geto-dacice, care încă sunt practicate de către țăranii români : Alamori (rămășiță a cultului Soarelui la începutul primăverii), Armindeni (1 Mai), Caloianul și Paparudele (pt. combaterea secetei are o vechime de mai bine de 5 milenii), Ciuleandra (semnifica trimiterea solului la ceruri și era inceput doar de preotesele soarelui), jocul călușarilor (dans ritual făcut cu sulița semnifica tot sacrificiile umane făcute lui Zamolxis), Dragobetele (ziua iubirii simbolizează logodna animalelor, a fetelor și feciorilor), Drăgaica (străvechi cult solar de Sânziene), Lazărul (se împarte pâine la săraci), Matcalăul (flăcăii se prind frați de cruce iar fetele, surori sau mătcuțe), Varaticul (ceremonie păstorească) , etc.

          Dar cea mai evidentă dovadă a continuității spiritului geto-dac peste milenii, o constituie portul, costumele populare din diferite zone ale țării. Este bine de știut că țăranii mai poartă și azi aceeași îmbrăcăminte ca Dacii de pe Columna lui Traian sau de pe metopele monumentului de la Adamclisi: ițari, cămașă lucrată cu flori, originala căciulă dacică, ii încrețite la gât, valnice, fote, basmale, fuste cu clos toate cusute cu motive decorative respectând din instinct stilul strămoșesc.

Cu toate acestea, Dacia este vie, ea transmite urmașilor ei, tainele pământului și înțelepciunii, ea apără aceste pământuri prin spiritele marilor conducători, care veghează neîncetat și care se pogoară asupra celor care au sufletul deschis și sunt cu sete de dreptate și adevăr. Aceasta este Dacia! Dacii nu au cum să dispară, atâta timp cât Soarele ne curge prin vene și Timpul bate în inimile Dacilor Liberi!

Va urma!

Originile Metalurgiei

                                    Dacia Preistorică

În antichitatea greacă existau două tradiții principale despre începutul industriei minelor și amândouă aceste tradiții reduceau originea metalurgiei la țările din nordul Istrului de jos.
După tradiția pelasgă, care este de fapt cea mai veche, divinul Prometheu a fost primul care a cunoscut valoarea metalelor, a aurului, argintului, aramei, fierului și primul care a inventat arta de a pune aceste elemente în serviciul omului.
”Cine poate spune, că ar fi aflat mai înainte de mine arama, fierul, argintul și aurul, aceste lucruri folositoare ascunse în sânul pământului? Știu bine că nimeni nu va putea susține aceasta, dacă nu cumva ar voii să se laude într-un mod cutezător”.

 Astfel se exprimă Prometheu în tradițiile ce le culesese vechiul poet tragic Eschyl. Și acest Prometheu este reprezentantul primei civilizații europene, ori patria sa după toate legendele meridionale, ne apare în nordul Istrului de jos, în țările vechi ale Daciei.
O a doua  tradiție o aflăm de la Hesiod. După cum ne spune acest autor în Theogonia sa, cei dintâi lucrători de mine au fost Cyclopii, fiii lui Uran și ai Gaeei, La început Cyclopii lui Hesiod locuiau în interiorul pământului. În războiul cu Titanii ei fabricară fulgerele

lui Joe și-i deteră tunetul. Ei aveau oarecare cunoștințe înaintate de chimie pirotehnică, cunoștințe care mai târziu s-au pierdut. Cyclopii lui Hesiod erau meșteri în diferite lucrări de artă. Orașele răsunau departe de sunetul ciocanelor sale. Patria acestor Cyclopi, numiți și titani, se află în nordul orizontului grecesc, dincoace de râul cel mare și celebru, numit Oceanos potamos (Istru), acolo unde era originea tuturor zeilor,
Mai târziu Cyclopii lui Hesiod, acești săpători și lucrători de metale, despre care spun legendele că aveau un ochi rotund în frunte, au fost confundași cu Arimaspii (Arimascii), un popor istoric, ce forma un ram din nația cea mare a Hyperboreilor.

Arimaspii locuiau lângă munții Rhipaei de lângă Istru, ce formau în timpurile de mai târziu frontiera de apus a Scythiei și pe care Stephan Byzantinul îi numește ”munții Hyperboreilor” Poetul Aristea, care trăise, după cum ne spun unii autori, înainte de Homer, caracterizează astfel pe poporul cel legendar și viteaz al Arimaspilor: ”războinici nenumărați și voinici, avuți de herghelii de cai, avuți de oi și vite, cu plete stufoase, cei mai puternici dintre toți oamenii, având fiecare în fruntea cea frumoasă câte un ochi”, O aluzie mitologică la podoabele de aur și de pietre scumpe, ce le purtau Arimaspii în pletele lor, cu deosebire deasupra frunții.
Țara în care se aflau locuințele Arimaspilor avuse în antichitatea preistorică o celebritate extraordinară pentru avuțiile sale imense de aur. Aici, după cum spuneau legendele grecești, aurul îl scoteau din mine grifonii, iar Arimaspii se aflau în război continuu cu aceste păsări mitologice, de la care știau cum să fure aurul.

În antichitatea greacă se mai păstrase oarecare amintiri istorice despre ținuturile, unde luase mai întâi naștere industria metalelor.
Astfel după cea mai veche tradiție aurul, aurum, a fost descoperit de Sol (Sore), fiul Oceanului, sau al Istrului.
Iar arta de a topi și vărsa arama o inventase, după cum ne spune o altă tradiție culeasă de Aristotel, Lydus (Lud) din Scythia, adică din regiunea muntoasă și fericită a Scythiei europene, sau din carpați, fiindcă, după cum ne scrie Herodot, Scythii din nordul Mării Negre nu făceau întrebuințare de aramă.
Lucrarea minelor de aramă în țările Daciei se reduce la timpuri preistorice foarte depărtate. Aici s-au descoperit și se găsesc în continuu adevărate tezaure de obiecte, de arme și instrumente economice, lucrate din aramă pură, mai multe ca în oricare țară a Europei. Aici industria acestui metal era indigenă. Arama era unul din metalele prin excelență ale Daciei. Aici a existat o epocă preistorică, numită din punct de vedere arheologic, de aramă, pe care n-au avut-o nici țările meridionale, nici cele de nord, nici cele din apusul Europei.
De altă parte, fierul este unul din metalele căruia antichitatea greacă îi atribuise o origine scythică. Cei dintâi lucrători cunoscuți ai fierului, au fost după tradițiile vechi grecești, Chalybii. Unul din centrele lor cele mai însemnate de fabricație, se afla, după cum ne spune Eschyl, între muntele Pharnax (Parâng) din nordul Istrului și

între ”râul cel violent și greu de trecut”, Oltul din tradițiile române.
Acești Chalybi maeștrii renumiți în fabricarea fierului, erau considerați în părțile meridionale, în Grecia, în insulele Mării Egee și în Asia mică, ca emigranți și stabiliți acolo din ținuturile Scythiei. La poetul Eschyl, regiunea cea muntoasă a Schytiei, aceea unde a suferit divinul Prometeu, poartă numele de ”Țara mama-fierului”. Iar după Stephan Byzantinul fierul avuse în antichitatea greacă atributul calificativ de scythic.
Primele începuturi ale istoriei argintului culese de Hyginus, cel dintâi, care aflase importanța metalică a argintului a fost Indus (Sindus), un rege din Scythia, iar Erichtoniu, fiul lui Vulcan, a fost primul care a dus de aici argintul la Athena.
Alte tradiții atribuiau descoperirea acestui prețios metal, unui incendiu extraordinar, întâmplat în munții Rhipaei. Aici pădurile cele uriașe și bătrâne aprinzându-se și focul extinzându-se, argintul din straturile superioare ale pământului se topise  și ieșind la suprafață începuse a curge în formă de râuri. Această tradiție o aflăm reprodusă și la poetul didactic Lucrețiu, care reduce începutul consecinței tuturor metalelor la ”Munții cei Mari”, o numire sub care în timpurile ante-herodotice se înțelegeau cu deosebire la Rhipaei sau Carpați.

”În rezumat”, zice Lucrețiu, ”arama, aurul, fierul, masele de argint și plumbul cel greu, au fost descoperite în Munții cei Mari, unde flăcările focului distrusese pădurile cele imense, fie că ele s-au aprins de fulgerele cerului, fie că oamenii purtând război prin păduri unii cu alții și au pus foc la inamic ca să inspire teroare, fie că ei atrași de bunătatea pământului voiau să-și deschidă poieni noi pentru cultivare și să prefacă locurile de pășune în câmpuri arate. În fine, oricare ar fi cauza, flăcările focului au consumat cu trosnituri înfiorătoare codrii cei înalți până în rădăcini și focul a copt până în adâncimea pământului, iar vinele sale topindu-se, au început să curgă pe suprafață râuri de argint, de aur, de plumb și de aramă, care adunându-se în cavitățile pământului s-au închegat. Iar mai târziu oamenii văzând aceste mase sleite strălucind pe suprafața pământului, atrași de culoarea lor cea frumoasă și văzând că aceste metale luase aceeași figură ca și cavitățile în care se adunase, atunci lor le veni ideea, că topind aceste metale în foc să poată forma din ele orice vor voi”
Acestea sunt principalele tradiții ale lumii grecești despre regiunile unde valoarea economică a metalelor a început să fie prima dată cunoscută.
Tot în părțile de nord ale Istrului de jos, ne apar în timpurile preistorice și centrele cele mari de fabricare a metalelor, cum au fost Alybe, Temesa, Tastesos și Chalcis sau Baia-de Aramă.
În Iliada, poetul Homer face amintire de minele cele renumite însă depărtate de Alybe, din ținutul Halizonilor, unde după cum zice dânsul s-a născut argintul.
Halizonii lui Homer, popor pelasg, aliații lui Priam, Numiți la Herodot Alazoni, locuiau pe ambele țărmuri ale râului Hypanis (Bug). El se întindea însă până în regiunea Carpaților de sus ai Transilvaniei. Un centru însemnat al lor se pare că a fost orașul ce poartă numele de Halitz, lângă Nistru. În aceste părți de răsărit ale Carpaților, sunt celebrele mine de argint, Alybe, ale lui Homer.
Cuvântul Alybe nu este grecesc,el aparține idiomei pelasge vorbite în părțile de nord ale Istrului. Forma originală a acestei numiri a fost în tot cazul Albile sau Albiile.
În evul de mijloc cele mai productive mine de argint din zona Carpaților se aflau la Rodna-veche în părțile de nord-est ale Transilvaniei.

Tot în această regiune a Carpaților de răsărit, tradițiile populare din sec. XVIII-lea aminteau de un munte întreg de argint, de unde se puteau culege cantități enorme de cele mai avute stufe de aur și de argint; reminescențe ale unei epoci depărtate. Acest miraculos munte de argint al Carpaților se află, după istoricul Sulzer, în partea de apus a județului Neamț, la frontiera dintre Moldova și Transilvania. În actele internaționale pentru delimitarea frontierei dintre Moldova și Transilvania din a. 1791, această importantă culme metaliferă a Carpaților ne apare sub numele de Albiele, iar de către poporul român ea se numește  astăzi Albia, Albele, mai corect Albiele (1597m). În apropierea nemijlocită de această culme, ce poartă în general numele de Albiele, se află pe teritoriul Moldovei muntele numit ”Piciorul Argintăriei” și ”Pârâul Argintăriei”, iar în partea de sud-est, sau pe teritoriul Transilvaniei, o altă înălțime cu numele caracteristic ”Piatra Argintăriei”, din care

izvorește și curge spre miazăzi un alt râuleț numit ”Pârâul Argintăriei”. În fine la apus și la nord de această grupă întinsă formată din munții Albiele, Piciorul Argintăriei, Piatra Argintăriei și Pârâiele Argintăriei, se află înălțimile ce poartă numele de Arșița(două), Dealul Arsurilor, ”Piatra Arsă” în Transilvania și Arșița Șiragului în Moldova, numiri ce ne indică că odată niște flăcări vaste și puternice consumase codrii cei bătrâni ce acopereau munții.
La acest important nume al Daciei vechi se referă următorul text al învățatului gramatic Athenaeu din sec. II d. Chr.: că în muntele ce purta în vechime numele de Rhipaea, mai târziu Olbia, iar acum Alpia, pădurile aprinzându-se din întâmplare, au curs râuri de argint.
Această faimoasă regiune de argint, unică în tradițiile populare, compusă din munții Albiele, Piciorul Argintăriei, Piatra Argintăriei și Pârâiele Argintăriei, este incontestabil identică cu minele cele celebre de la Alybe, unde, după cum ne spune Homer, se născuse argintul, ori cu alte cuvinte, unde argintul iese din sânul pământului la suprafață. Cu privire la Albyle mai adăugăm aici încă o circumstanță geografică. În partea meridională a acestui vast masiv de munți argentiferi curge râul numit Bistricioara, ce se varsă în Bistrița Moldovei, o numire care de asemenea o vedem reflectată în numele ce-l dă Homer eroului de la Alybe, Epistrophos.
Țările Daciei se caracterizează până în epoca romană prin o mare abundență de argint, iar de altă parte Scythii din nordul Mării Negre, după cum ne spune Herodot, nu făceau nici o întrebuințare de argint, lucrul natural fiindcă șesurile Sarmației europene au fost totdeauna lipsite de mine.
O a doua piață însemnată pentru avuțiile sale metalice a fost în timpurile ante-helene la Temesa.
În Odyssea lui Homer, zeița Minerva se axprimă astfel către Telemach fiul lui Ulysse: ”Am fost cu corabia peste Marea Neagră la Temesa după aramă, însă aduc fier lucitor”, adică oțel.
Avem aici o indicație geografică foarte prețioasă. Drumul comercianților greci, care navigau la Temesa ca să cumpere aramă și fier, era peste Marea Neagră sau Pontul euxin.
O a doua notiță importantă despre poziționarea Temesei o aflăm la poetul Ovidiu. După dânsul, itinerariul celor ce navigau la Temesa, trecea prin strâmtoarea cea abruptă și dificilă navigației, numită odată Ceraunia (munții de la Cerna) și pe lângă un oraș barbar astăzi necunoscut, numit Romechium. Avem aici două numiri topografice, pe care poetul Ovidiu le extrăsese din vechile descrieri geografice, fără ca dânsul, în timpurile sale să-și poată ba bine seama de adevărata poziționare a Temesei Homerice.
Fără îndoială că această faimoasă piață de metale a timpurilor preistorice de unde ținuturile meridionale cumpărau aramă trebuincioasă pentru edificiile și obiectele destinate cultului divin, se află la regiunea cea abundentă de metale din nordul  Istrului de jos, acolo unde erau concentrate cele mai principale și mai productive mine ale lumii vechi. Diferite localități  de lângă poalele Carpaților (în Ungaria și Transilvania) au purtat unele în timpurile trecute și altele mai poartă și azi numele de Timiș (Temes) Din acestea vom aminti aici două: Timișoara, cetate veche și vestită, orașul cel mai principal și mai comercial al Banatului, situat spre miazăzi de râul Timiș, care în documentele mai vechi ale Ungariei figurează sub numele de castrum temes și un sat românesc astăzi dispărut din zona Mihadiei, care pe la a. 1408 purta numele de Temes.
Un al treilea imperiu al timpurilor preistorice renumit pentru avuțiile sale minerale a fost Tartesos (Certeș), lângă Columnele lui Hercule, în apropiere de Cerna, izvorul cel imens de prosperitate comercială a Tyrienilor.
În fine Stephan Byzantinul mai amintește în regiunile Scythiei de o localitate cu numele Chalcis, adică Baia-de-aramă.
Numele de Chalcis îl avusese în niște timpuri îndepărtate ale antichității diferite localități. În particular acest nume se atribuise unui oraș important, unde după anumite tradiții se lucrase mai întâi arama. După toate probabilitățile, acest celebru oraș, numit în formă greacă Chalcis, unde se începuse mai întâi industria minelor de aramă, se afla în regiunea cea abundentă de metale a Scythiei, fiindcă după vechile trediții Lydus (Lud, nume pelasg) din Scythia descoperise mai întâi arta de a topi și vărsa arama. Originea arămii era în tot cazul scythică, după cum aceasta o constată și epoca așa numită a arămii, ce caracterizează Carpații Daciei. În particular orașul Chalcis din Scythia, de care face amintire Stephan

Byzantinul, nu putea fi altul decăt așa numita Baia-de-aramă din

părțile de apus ale României, unde administrația austriacă constatase încă de pe la anul 1719, că aceste mine lucrate încă din timpurile cele vechi erau aproape sleite, unde pe toate colinele și pe toate văile dimprejur se mai pot cunoaște și astăzi nenumărate urme de ocne sau excavări după sistemul vechi, unde am văzut noi înșine în anii 1892, 1899 și 1900 irugele unor vetuște apeducte săpate în stânci și depozite grandioase de zgură topită, acoperite pe unele locuri cu un strat aluvial de pământ de un metru și mai bine.
Este un fapt pozitiv că industria minelor, această creație a geniului și a culturii pelasge, avuse în timpurile ante-elene o imensă dezvoltare în țările Dcaiei. Este singura regiune de pe continentul Europei, unde după toate datele geografice și arheologice, după toate condițiile geologoce, a existat o puternică civilizație metalurgică, o civilizație, care prin produsele și fabricatele sale metalice a dominat timpurile cele sacre pelasge, nu numai țările meridionale, dar și cele de apus, de nord și în parte de răsărit.
Aici putem găsi peste tot urme infinit de numeroase de lucrări vechi de mine: spălări de aur, băi părăsite, topituri de metale, câmpuri de zgură, table de aramă, bucăți informe de plumb și de aur topit și diferite instrumente necesare industriei metalurgice.
În timpurile homerice teritoriul Eladei a fost cu totul lipsit de mine. Grecii cei vechi nu se ocupau cu extragerea metalelor din pământ. Avem numai exemple că ei se ocupau cu schimbarea lor.
În Sarmația europeană nu au existat mine nici de aramă, nici de argint, precum nici de aur sau fier.
Tot astfel în Germania aurul și argintul nu pot spune dar nici nu pot infirma, că nu ar fi în Germania vreo mină de aur sau argint, căci cine a explorat pământul acesta?! Fier este puțin la ei, după cum se poate judeca din armele lor.
În Galia obiectele de metal au fost în general importate prin comerț, nu însă prin comerț maritim, ci pe drumul cel mare continental al migrațiilor etnice pristorice. Iar Britanii după cum ne spune Iuliu Cezar, se foloseau de aramă importată.
Din contră triburile pelasge de la Carpați au fost din cele mai depărtate timpuri ale civilizației europene, faimoase nu numai pentru avuțiile lor în turme, cirezi, herghelii, nu numai pentru câmpiile lor prodigios de mănoase, dar și pentru opulența lor metalică.
Aici erau Arimaspii cei legendari, de pe ale căror plete străluceau podoabele de aur și de pietre scumpe.
De aici călătorea zeul Apollo spre ținuturile meridionale încălecat

pe un grifon, simbol al avuțiilor de aur.
Aici erau Agathyrșii cei luxoși cu costumele lor încărcate de aur.
Chiar și în timpurile lui Domițian și Traian avuțiile metalice ale Daciei avuse un renume extraordinar.
Regele Decebal, după cum ne spune DioCassiu, își ascunse tezaurele sale cele fainoase de aur, argint și diferite lucruri prețioase sub albia râului Sargeția, ce curgea pe lângă capitala sa. Traian însă cu ajutorul lui Bicile, unul din amicii apropiați ai lui Decebal, descoperi secretul și ridică aceste imense avuții.
Columna lui Traian ne înfățișează de asemenea câteva scene caracteristice, cum soldații romani, după înfrângerea puterii Dacilor, aduc înaintea împăratului Traian niște cai robuști de munte încărcați cu vase prețioase de aur și argint.
Despre prada cea imensă de aur și argint, ce o ridicase împăratul Traian din dacia, aflăm o importantă notiță la istoricul Laurențiu Lydus din sec. al VI-lea.
Împăratul Justinian, ne spune acest autor, grăbindu-se să facă ceva folositor pentru stat, se hotărî să înființeze demnitatea de prefect al Scythiei; anume fiind el un om înțelept și studiind cele scrise, aflase că regiunea Scythiei a fost în timpurile vechi fericită, nu numai pentru avuțiile sale, dar și pentru oamenii săi cei viteji și că tot astfel se află ea acum precum fusese odată. Această regiune o subjugase mai întâi înaltul principe Traian, când Decebal a fost rege al Geților, de la care dânsul a luat ca pradă de război 5.000.000 libre de aur (5.071.400.000 fr.) și 10.000.000 libre de argint (897.354.684 fr.), înafară de pahare și vase, ce erau mai presus de orice preț, înafară de turme, de arme și mai mult ca 500.000 oameni, bărbații cei mai războinici împreună cu armele lor, după cum a afirmat-o Crito, care a fost de față în acest război. Astfel Justinian nevrând să fie mai mai inferior decât Traian în nici o privință,se hotărî să țină sub puterea sa și părțile miazănoapte, care odată se desfăcuse de jugul romanilor.
Împăratul Traian ridicase așadar din Dacia, afară de sumele enorme în monede și în diferite mase de aur și argint, încă și o mulțime impresionantă de vase prețioase. Valoarea lor, zice Crito, era necalculabilă. Și fără îndoială că aceste obiecte de aur, argint și de pietre scumpe, lucrate în stilul Hyperboreilor sau Arimaspilor, aveau în această epocă de opulență și de lux a romanilor, un preț nemaipomenit.
În fine, pe lângă prada, ce a fost ridicată pentru erariul statului, vom avea în vedere și jafurile comise de tribuni, de centurioni și soldați, care toți deveniseră oameni avuți în urma acestui război și dacă vom socoti și întreagă națiune Dacă care a fost spoliată de averile sale, atunci vom putea zice că prada de război ridicată din Dacia în metale prețioase s-a urcat la cel puțin la 10 bilioane (miliarde) de franci.
Ce valoare reprezentau aceste sume în epoca lui Traian, ne putem face o idee din cele ce ne spune Pliniu, că până în timpurile sale tezaurul public al statului roman, ce se conserva în templul lui Saturn, niciodată n-a fost mai mare de 1.620.829 libre de aur, ori cu alte cuvinte, visteria metalică a imperiului roman, după atâtea războaie fericite și după atâtea impozite asupra țărilor subjugate, nu făceau nici chiar a treia parte din prada de aur și de argint, ce se luase de la Daci.

Prada lui Traian din Dacia întrece prin avuție și măreție tot ce văzuse până aici poporul roman. Era triumful cel mare al Romei, nu numai asupra puterii și vitejiei unui popor temut, dar și asupra avuțiilor de aur și de argint ale unei țări ”fericite”, avuții acumulate aici în curs de atâtea secole și mii de ani.
Din aceste prăzi impresionante a construit împăratul Traian aria sau Forul său cel vast, decorat cu diferite statui și figuri de Daci, for pe

care se află arcul său de triumf, ce reprezenta diferite scene din războiul Dacic, Basilica Ulpia, Columna lui Traian, cele două Biblioteci Ulpia și un templu al împăratului, o construcție pe care Marcillin o numește unică în univers și demnă chiar de admirația zeilor, care întrecea orice descriere și pe care nici un muritor nu va mai fi în stare să o reproducă.
Dar ceea ce reprezintă o caracteristică particulară al avuției acestei țări în obiectele prețioase de artă, este că pe lângă toate jafurile romanilor și ale barbarilor, pământul Daciei este și astăzi o fântână nesecate de aurării și argintării preistorice, astfel că tezaurele lui Priam, ale dinastiilor din Mycena și din Orchomen, ne apar ce e drept ca visterii prețioase familiare, însă în tot cazul modeste față de comorile imense ce s-au descoperit  până astăzi pe teritoriul Transilvaniei, Ungariei și al țărilor Române, din care însă nici a zecea parte nu au fost colectate și conservate cu îngrijire.
Civilizația metalurgică, care deschide o nouă eră de prosperitate în istoria omenirii, începe după cum vedem, în nordul Dunării de jos, pe teritoriul Daciei.
Aici se aflau în timpurile preistorice centrele cele mari de producție metaliferă. Aici ne apare prima fașă a fabricației obiectelor de metal, a armelor, instrumentelor și ornamentelor, o industrie care face din ce în ce progrese tot mai însemnate. De aici aceste fabricate, cu deosebire cele de aramă, de bronz și de fier iau o extensie impresionantă. Transportate cu migrațiile preistorice și răspândite prin comerț în toate părțile Europei. în Asia și Africa de nord, ele ne prezintă prin formele, prin semnele simbolice și uneori prin inscripțiile lor, una și aceeași origine, unul și același tip caracteristic al industriei metalice de la Carpați.


Nicolae Densușianu

Ce căutați în Pământul Străbun?

                                                 
                                               Vin Dacii!

”În momentul în care suntem pregătiți, atunci vor veni și Dacii”.

De aproape 2000 de ani, Dacii au hotărât să tacă! Au hotărât să se retragă în ținuturile cerului ale Soarelui, Stelelor și Lunii, acolo unde nu este picior de muritor, acolo unde poți vedea fără să te vadă nimeni!

Poporul rămas pe pământurile Mamei Geea în urma lor, nu este străin de ceea ce reprezentau Dacii cu adevărat. Este nevoie de anumiți factori ca urmașii Dacilor să înțeleagă multitudinea de mesaje existente în jurul lor, mesaje trimise de inșiși mărețul Burebista, Deceneu, Decebal și de neînlănțuitul Zalmoxe. Unii dintre voi știți prea bine la ce mă refer. Ceilalți o să rămâneți cu impresia că am consumat prea multă ”iarbă”.

Cei câțiva, aleși pe sprânceană (1. Mihai Eminescu), pe lângă faptul că vor percepe toate mesajele existente, în toate formele, vor putea ajunge și la izvorul cunoașterii. Acest izvor se află în fiecare dintre noi, iar ca să apuci să îți potolești setea de adevăr, nu trebuie decât să ai ochii deschiși, mintea ageră și credință!

 Ei sunt cei care știu ce este de făcut! Ei sunt puntea care poate face legătura cu Dacii. Mulți cred că au văzut Daci adevărați plimbându-se sub o formă sau alta prin munți, dealuri, păduri...mai mult, unii dintre ei pretind că au luat legătura cu ei, au vorbit și se mândresc cu asta. Foarte bine, dar ceea ce nu realizează este că nu ei au luat legătura cu Dacii, ci Spiritul Dacilor care veghează asupra cetății Dacia, alături de Zalmoxe, Decebal, Burebista, Deceneu și toți măreții noștrii înaintași au s-a coborât asupra omului..

Nu-mi dau seama cât de conștient a fost cel care a lansat vorba: ”Dacii n-au murit, tocmai i-ați trezit”, dar cu siguranță acel om s-a întâlnit înainte cu Marele Lup Alb. Că realizează sau nu acum despre asta, nu pot să știu.

Important este să știți că se apropie ziua în care acest popor se va elibera de hipnoza seculară în care a fost scufundat de către cei care caută ceea ce Dacii dețin. Degeaba taie pădurile, degeaba vor otrăvi apele, degeaba au pus stăpânire pe ținuturile vechi ale Daciei și pe mare parte din populație, pentru că ceea ce caută ei nu se află acolo unde cred ei. Cu toți banii și cu toate bogățiile de pe lume și din toate timpurile de la facerea pământului, nu pot găsi ceea ce caută. Acest popor a dăinuit până acum datorită acestor aleși pe sprânceană (2. Arsenie Boca), care nu au fost și nu sunt mulți, dar nici nu poți afla cine sunt, decât dacă ți-ai potolit ”setea”. Spiritul acestui popor, acum numit Român, va dăinui pe acest pământ, atâta timp cât Soarele va străluci pe cer ziua iar Luna alături de Stele vor veghea luminând întunecimea nopților. Și asta doar pentru că noi suntem urmașii adevăraților Daci, cei care au grijă de fiecare Dac trezit!

Nu mai durează mult până ca numărul celor treziți să fie suficient pentru a se declanșa ceea ce dușmanii acestui popor o simt în adâncul sufletelor lor. Cu toată bogăția lor ,cu toți savanții adunați și cu toate invențiile lor nu-și vor putea opri sfărșitul, pentru că este, exact cum simt: sfârșitul lor a venit! Sunt semne pe care le poate vedea oricine, unele care bagă groaza în toți dușmanii acestui neam.Nu degeaba te-ai născut aici, iar dacă vrei să-ți cunoști rostul tău în viață, aruncă doar o privire în adâncul conștiinței tale. Atunci vei înțelege cine am fost și ceea ce trebuie să faci!

Se apropie vremea Dacilor, Spiritul cel Sfânt renaște, iar noi trebuie să avem OCHII DESCHIȘI, MINTEA AGERĂ ȘI CREDINȚĂ!!!

”Am ajuns acolo și singuri au încărcat elicopterele în timp ce noi monitorizam zona cu atenție. Când s-au ridicat  în aer, pământul a început să se cutremure ușor și nu am dat importanță foarte mare acestui lucru, am spus că totul ține de vibrațiile de la elice. Cinci secunde, zece secunde, oricum un interval de timp foarte scurt și dintr-o dată pământul a început să se cutremure la modul cel mai serios cu putință și ne-am speriat... am spus că este un cutremur foarte puternic. vântul a început să bată cu putere și habar nu am avut când s-a transformat într-un adevărat taifun și majoritatea dintre noi am fost aruncați la pământ. Locotenentul... are capul spart în patru locuri din cauză că s-a lovit de niște rădăcini în cădere. Deasupra copacilor au apărut câteva sfere de culoare albă ce păreau încărcate electric și imediat au început să se mărească cu repeziciune și să capete formele unor bătrâni îmbrăcați în haine albe. S-a auzit ca un tunet, muget, vuiet, ceva foarte puternic a urlat ca un șuierat de vânt într-o română perfectă:”Ce căutați în pământ străbun?”. Unii dintre noi spun că au văzut destul de clar o mână imensă, ceva fantomatic ca un abur, cum a apucat elicopterul și efectiv a dat cu el de pământ. Habar nu avem cât a durat totul, minute sau secunde, nu puteam să ne dăm seama, dar am văzut elicopterul la pământ și din el se scurgea ceva ca un metal în stare lichefiată și trupurile erau carbonizate, unele dintre ele făcute cenușă. În haosul creat, ofițerii superiori au început să urle și să amenințe că cine se ridică de jos este împușcat fără somație. Unii dintre noi au leșinat, alții au început să vomeze foarte puternic, o atmosferă generală de haos și panică. Ne-am apropiat cu atenție și tot ce fusese înăuntru se transformase într-o masă lichidă de metal...”.

OCHII DESCHIȘI, MINTE AGERĂ ȘI CREDINȚĂ!

Eminescu si ideea descendentei noastre dacice.

Dan Ion Predoiu

Lui Eminescu, în timpul vieții, nu i-au fost admise la publicare nici una dintre poeziile care făceau referire explicit la originea dacică a poporului român, la  Dacia, la Decebal, la Burebista, la Zalmoxe. Poeziile lui Eminescu, cu referire la Daci i-au fost publicate abia după moarte, începând din 1903, după ce în 1902, Titu Maiorescu a depus la Academie manuscrisele reținute de el, cuprinse în 42 de caiete și 15.000 de pagini. Eminescu, în peregrinarile sale de la Viena și Berlin a fost printre primii care a luat cunoștință de clarificarea confuziei dintre termenul de "got" și cel de "get" din lucrarea "Getica" lui Iordanes care, la anul 551 e.n., din cauza prigoanei împotriva a tot ce era de "origine dacică", a atribuit cu bună știință "fabuloasa istorie a Dacilor" goților, care la acea data erau mai marii zonei peste Dacia și tratau de la egal la egal cu romanii.
Convingerea lui Eminescu asupra originii noastre dacice apare clar în poeziile "Memento mori " (1872), "Odin și poetul" (1872), "Sarmis" (1881), "Gemenii" (1881), precum și în piesa de teatru "Decebal", toate publicate după dispariția poetului.
În articolul "Labirintul istoriei noastre", Eminescu spune:
"Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmura a lumei: Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispret și a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleță, de amor de patrie și de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi o rușine niciodată".
Astăzi se știe că Peninsula Italică a fost populată începând din sec. XIX î.e.n.; XII î.e.n. și VIII î.e.n. de importante mase de oameni, deplasate din zona Dunării de mijloc și din Balcani.
În perioada stăpânirii romane, în Dacia, Dacii ”subjugați” s-au răsculat de 16 ori în cei 164 de ani de ocupație.
Nu s-a întîmplat nicăieri în lume ca cei veniți să-i facă pe localnici să renunțe la limba lor proprie, chiar dacă au stat gard în gard cu aceștia cum au stat ungurii și sașii cu românii în Ardeal, iar limba localnicilor să nu se mai vorbească nicăieri, oricât de aspre ar fi fost represiunile noilor veniți. Vezi ce se întîmplă azi în lume, în cazuri similare.
Oare nu spune destul de clar Rufus Festus (sec. IV e.n.) contemporan cu Eutropius, care consemnează la anul 372 e.n. în "Scurta istorie a poporului roman", urmatoarele: "Traian i-a învins pe Dacii lui Decebal și a transformat în provincie romană teritoriul Daciei de dincolo de Dunăre... dar în timpul împăratului Gallienus ea a fost pierdută, iar Aurelian, după ce i-a mutat de acolo pe romani, a creat două Dacii (Ripensis și Mediterana n.r.) în regiunea Moesiei și a Dardaniei".
În articolul "Materialuri etnologice privind în parte și pe dl. Nicu Xenopolus", altul decât istoricul, Eminescu spune: "M-am convins că acea ura în contra trecutului, acea aruncare în apa a tuturor tradițiilor, acel abis creat între trecutul de ieri și prezentul de azi nu e un rezultat organic și necesar al istoriei române, ci ceva fatidic și artificial".  În alt articol "Distinguendum est" (1881), Eminescu face o analiză dură asupra celor care s-au repezit în zilele lui să preia funcțiile de conducere ale țării: "Totul trebuie smuls din mâna acestor oameni c-o înnăscuta incapacitate de-a pricepe adevărul și lipsiți de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte".
Vom reuși oare, noi românii, să trecem, de zidul artificial creat în istoriografia noastră de cucerirea și stăpânirea romană în Dacia, pentru a ne pune în valoare întreaga istorie multimilenară de la începuturile locuirii Pelasgilor și Dacilor pe meleagurile noastre anterioare plecării primelor populații autohtone spre Peninsula Italică?

Sursa: http://www.dacia.org/congres/content/10_iulie/predoiu/predoiu.html