Dacii, nobilii istoriei!

“În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din Nordul Africii până dincolo de Scandinavia, ţara imensă a Dacilor.”  

                                                                                                                              (Dionisie Periegetul)

În liniștea munților Carpați, se mai pot auzi amintirile vremurilor de început! Oricine pășește pe potecile înguste, oricine se lasă cuprins de liniștea enigmatică a codrilor, aude chemarea trectului! O chemare către spiritualitatea acestui popor divin, cum îl considerau bătrânii și înțelepții greci!
Sub acele poteci se află istoria noastră, cea care ne curge prin vene și care ne este adânc înfiptă în suflet! Este moștenirea noastră de la începutul Soarelui, transmisă cu sfințenie și limbă de moarte, de la Muntean până în zilele noastre, de la generație la generație!
Susurul izvoarelor amintește de sfințenia Pelasgilor, numiți mai târziu pe rând, Geți, Daci și acum Români! Adierea vântului ne dezvăluie iscusința și înțelepciunea celor d”aci, iar foșnetul frunzelor ne spune despre enigmatica tărie a bunilor și străbunilor și despre naturalețea cu care ei se uneau și la bune și la rele, cu același zâmbet demn!

“Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.” (Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua getarum sive gothorum”, 1597)

În toată istoria lor, Geto-Dacii sau Românii de azi, pe plan militar au fost luați în calcul de toate imperiile lumii, au fost aprigi cu inamicii și foarte darnici cu prietenii! Nu puține sunt mărturiile și admirațiile despre vitejia și înțelepciunea Geto-Dacilor, așa cum recunoaște și Lucanus în Pharsalia: "Feriți-ne, zei cerești, ca printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe Daci și pe Geti, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr...".

  

Foto Gabriel Tora

Credința acestora a fost cea care ridiculiza numărul inamicilor! Nimeni nu poate să afirme că acest popor a fost un popor militarizat, cu toate astea, victoriile lor nu au fost deloc puține! Puțini sunt cei care descoperă tainele acestui neam, care întotdeauna a fost un exemplu de urmat pentru lumea întreagă!
Un popor care a dat lumii  legile cele bune și drepte, care aveau cunoștinte deosebite în orice domeniu – dovezile sunt în nenumăratele descoperiri care sunt voit ascunse și despre care oficialitățile nu scot un cuvânt – un popor care se preocupa de tainele filozofiei, cu poezia, astronomia, singurul popor care a renunțat la vicii pentru o spiritualitate înălțătoare, acest popor, în momentul când pleca la luptă devenea spaima tuturor!
Geto-Dacii pe lângă credința ce-o purtau în suflet, datorită cunoștințelor pe care fiecare oștean le deținea,  erau și  foarte buni strategi, știau să-și aleagă cu dibăcie momentele când să atace sau când să se retragă, puteau duce o luptă deschisă și în același timp o luptă de ”gherilă”. Geto-Dacii aveau tactici de luptă care destabilizau echilibrul luptei și reușeau să împartă forțele armatei adverse astfel încât să-i poată face față, armele nu erau deosebite, dar falxurile au determinat schimbarea caschetelor din armata romană. Tacticile de intimidare și inducere în eroare nu lipseau nici ele., știau să-și facă din natură un aliat, se foloseau de copaci pe care-i îmbrăcau în oșteni, se foloseau de albine pe care le trimiteau înainte pentru a creea haos în cavaleria inamică, se foloseau de tunelurile din pământ care-i făceau să dispară din fața dușmanilor, pentru a apărea în spate, lovind crunt armatele inamice! În ultima instanță cetățile, refugiile supreme, erau astfel construite încât "Geții erau invulnerabili" (Sidonius Appolinaris).

Cu aceste fapte, dar și cu vitejia și curajul fiecărui Geto-Dac pe câmpul de luptă, și-au câștigat respectul cuvenit în tumultuoasa istorie a lumii!
Arsenalul de luptă al Geto-Dacilor era  foarte bine adaptat acelor vremuri, unele dintre arme provenind din uneltele de zi cu zi pe care le întrebuințau la muncile agricole sau casnice, cum ar fi coasa, care odată cu schimbarea lamei, aceasta făcea un unghi de 180 grade cu coadă, devenind astfel o armă deosebit de periculoasă datorită rănilor pe care le provocau, scoțând inamicul din luptă!
De la Arrian aflăm că imediat după sosirea lui Alexandru Macedon la Dunăre, pe malul nordic al fluviului și-a făcut apariția în scurt timp o mică armată alcătuită din circa 4000 de călăreți și 10000 de pedestrași.
În timpul domniei marelui nostru rege Burebista, în Dacia după cum spune Strabon, se putea ridica în caz de război, o armată de 200 000 de soldați Geto-Daci!
Și cu toate astea iată cum îi descrie Iordanes în Getica – “… ce mare plăcere, ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie.
Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentală…”, sau Dio Chrysostomus în Discursuri- ” Se întâmplă că am facut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara Geţilor am ajuns la nişte oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitaţi şi tulburaţi.
Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi, veneam să văd oameni luptând, unii pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi pace”.  Indiferent din ce punct de vedere privești situația, o singură concluzie putem trage: Geto-Dacii erau în atenția tututror, ceea ce spune mult mai mult decât ne prezintă oficialitățile noastre în tot sistemul de învățământ, educațional, informatic, etc!

Ne întoarcem însă la armata Geto-Dacilor și la conducătorii de temut al ei, și amintim ce ne spune Dio Cassius – “Decebal era foarte priceput în planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul de a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp.
Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere.
Din aceasta pricină, mult vreme a fost un duşman de temut pentru romani.”
Întotdeauna, în fruntea armatei Geto-Dacilor stătea semeț stindardul Dacic, acea ființă tricoloră cu cap de Lup și corp de balaur, cel care destabiliza psihic armatele inamice și care speria caii acestora prin șuieratul înspăimântător pe care-l scotea în bătaia vântului, dar și cel care-i îmbărbăta pe Geto-Dacii care cu mândrie și onoare luptau sub el!
Săbiile Geto-Dacilor, falxurile, mânuite cu deosebită măiestrie deveneau mortale pentru dușmani, chiar de  la prima lovitură, forța exercitată de mărimea și forma acesteia fiind decisivă în lupte, mai ales în cele cu romanii care au fost nevoiți să-și fabrice alte coifiri/căști și armuri, mult mai rezistente.
O altă armă reprezentativă pentru armata Geto-Dacilor, era arcul! Performanța lui era net superioară, tehnica prin care era făurit era atent aleasă, demonstrând pentru a cât-a oară (?!) măiestria și priceperea Geto-Dacilor! Călăreții nu aveau nicio piedică în a-și folosi arcul în goana calului, acesștia trăgând la fel de bine din orice poziție. Veninul de șarpe era ceea ce primeau cei loviți de săgețile arcașilor Daci, cum ne amintește și Ovidiu în Tristele: ”Îi vezi călare, venind şi ducându-se prin mijlocul drumurilor. Între ei nu-i nici unul care să nu poarte tolbă, arc şi săgeţi îngălbenite de veninul viperei. Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată. Mâna lor dreaptă e totdeauna gata să înfigă cuţitul pe care îl are legat la şold orice bărbat.”

Coiful la Geto-Daci, realizat cu o finețe de invidiat chiar și azi, alături de cămașa de zale, scutul, sica, lancea,  sulița, toporul, măciuca, praștia, etc, toate aceste au făcut din armata Geto-Dacilor o armată demnă de manualele de istorie din orice țară! Numai la noi lipsește!

Nu există nicio scuză a oficialităților, care în fața afirmațiilor făcute de cei care au trăit în același timp cu Geto-Dacii și care cu mărturiile lor ne umplu inimile de mândrie, respect și onoare, în fața descoperirilor arheologice recente, să te faci că așa ceva nu a existat, să minimalizezi la maxim importanța strămoșilor noștrii și mai mult, să continui sa susții că Dacii au fost romanizați, iar limba noastră că se trage din latină!
Timpul le va spune pe toate, iar Moș Timp va avea grijă de fiecare trădător și dușman al acestui neam născut la începutul Soarelui! Iar vremea pentru adevăr se apropie în pași de galop, pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă.
Nu puțini sunt cei care în ultimul timp, în momente pline de taină și magie, sunt cuprinși cu căldură și blândețe de spiritul sfânt al Geto-Dacilor și de chemările la credință ale strămoșilor, spuse de însuși Marele Lup Alb!
Refacerea măreței cetăți a Dacilor Liberi a început!
ZĂU, ZĂU, ZĂU!