sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Ce căutați în Pământul Străbun?


                                                 
                                               Vin Dacii!


”În momentul în care suntem pregătiți, atunci vor veni și Dacii”.




De aproape 2000 de ani, Dacii au hotărât să tacă! Au hotărât să se retragă în ținuturile cerului ale Soarelui, Stelelor și Lunii, acolo unde nu este picior de muritor, acolo unde poți vedea fără să te vadă nimeni!
Poporul rămas pe pământurile Mamei Geea în urma lor, nu este străin de ceea ce reprezentau Dacii cu adevărat. Este nevoie de anumiți factori ca urmașii Dacilor să înțeleagă multitudinea de mesaje existente în jurul lor, mesaje trimise de inșiși mărețul Burebista, Deceneu, Decebal și de neînlănțuitul Zalmoxe. Unii dintre voi știți prea bine la ce mă refer. Ceilalți o să rămâneți cu impresia că am consumat prea multă ”iarbă”.
Cei câțiva, aleși pe sprânceană (1. Mihai Eminescu), pe lângă faptul că vor percepe toate mesajele existente, în toate formele, vor putea ajunge și la izvorul cunoașterii. Acest izvor se află în fiecare dintre noi, iar ca să apuci să îți potolești setea de adevăr, nu trebuie decât să ai ochii deschiși, mintea ageră și credință!
 Ei sunt cei care știu ce este de făcut! Ei sunt puntea care poate face legătura cu Dacii. Mulți cred că au văzut Daci adevărați plimbându-se sub o formă sau alta prin munți, dealuri, păduri...mai mult, unii dintre ei pretind că au luat legătura cu ei, au vorbit și se mândresc cu asta. Foarte bine, dar ceea ce nu realizează este că nu ei au luat legătura cu Dacii, ci Spiritul Dacilor care veghează asupra cetății Dacia, alături de Zalmoxe, Decebal, Burebista, Deceneu și toți măreții noștrii înaintași au s-a coborât asupra omului..
Nu-mi dau seama cât de conștient a fost cel care a lansat vorba: ”Dacii n-au murit, tocmai i-ați trezit”, dar cu siguranță acel om s-a întâlnit înainte cu Marele Lup Alb. Că realizează sau nu acum despre asta, nu pot să știu.


Important este să știți că se apropie ziua în care acest popor se va elibera de hipnoza seculară în care a fost scufundat de către cei care caută ceea ce Dacii dețin. Degeaba taie pădurile, degeaba vor otrăvi apele, degeaba au pus stăpânire pe ținuturile vechi ale Daciei și pe mare parte din populație, pentru că ceea ce caută ei nu se află acolo unde cred ei. Cu toți banii și cu toate bogățiile de pe lume și din toate timpurile de la facerea pământului, nu pot găsi ceea ce caută. Acest popor a dăinuit până acum datorită acestor aleși pe sprânceană (2. Arsenie Boca), care nu au fost și nu sunt mulți, dar nici nu poți afla cine sunt, decât dacă ți-ai potolit ”setea”. Spiritul acestui popor, acum numit Român, va dăinui pe acest pământ, atâta timp cât Soarele va străluci pe cer ziua iar Luna alături de Stele vor veghea luminând întunecimea nopților. Și asta doar pentru că noi suntem urmașii adevăraților Daci, cei care au grijă de fiecare Dac trezit!
Nu mai durează mult până ca numărul celor treziți să fie suficient pentru a se declanșa ceea ce dușmanii acestui popor o simt în adâncul sufletelor lor. Cu toată bogăția lor ,cu toți savanții adunați și cu toate invențiile lor nu-și vor putea opri sfărșitul, pentru că este, exact cum simt: sfârșitul lor a venit! Sunt semne pe care le poate vedea oricine, unele care bagă groaza în toți dușmanii acestui neam.Nu degeaba te-ai născut aici, iar dacă vrei să-ți cunoști rostul tău în viață, aruncă doar o privire în adâncul conștiinței tale. Atunci vei înțelege cine am fost și ceea ce trebuie să faci!
Se apropie vremea Dacilor, Spiritul cel Sfânt renaște, iar noi trebuie să avem OCHII DESCHIȘI, MINTEA AGERĂ ȘI CREDINȚĂ!!!
”Am ajuns acolo și singuri au încărcat elicopterele în timp ce noi monitorizam zona cu atenție. Când s-au ridicat  în aer, pământul a început să se cutremure ușor și nu am dat importanță foarte mare acestui lucru, am spus că totul ține de vibrațiile de la elice. Cinci secunde, zece secunde, oricum un interval de timp foarte scurt și dintr-o dată pământul a început să se cutremure la modul cel mai serios cu putință și ne-am speriat... am spus că este un cutremur foarte puternic. vântul a început să bată cu putere și habar nu am avut când s-a transformat într-un adevărat taifun și majoritatea dintre noi am fost aruncați la pământ. Locotenentul... are capul spart în patru locuri din cauză că s-a lovit de niște rădăcini în cădere. Deasupra copacilor au apărut câteva sfere de culoare albă ce păreau încărcate electric și imediat au început să se mărească cu repeziciune și să capete formele unor bătrâni îmbrăcați în haine albe. S-a auzit ca un tunet, muget, vuiet, ceva foarte puternic a urlat ca un șuierat de vânt într-o română perfectă:”Ce căutați în pământ străbun?”. Unii dintre noi spun că au văzut destul de clar o mână imensă, ceva fantomatic ca un abur, cum a apucat elicopterul și efectiv a dat cu el de pământ. Habar nu avem cât a durat totul, minute sau secunde, nu puteam să ne dăm seama, dar am văzut elicopterul la pământ și din el se scurgea ceva ca un metal în stare lichefiată și trupurile erau carbonizate, unele dintre ele făcute cenușă. În haosul creat, ofițerii superiori au început să urle și să amenințe că cine se ridică de jos este împușcat fără somație. Unii dintre noi au leșinat, alții au început să vomeze foarte puternic, o atmosferă generală de haos și panică. Ne-am apropiat cu atenție și tot ce fusese înăuntru se transformase într-o masă lichidă de metal...”.

OCHII DESCHIȘI, MINTE AGERĂ ȘI CREDINȚĂ!


10 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. de unde citatul? multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ”Am ajuns acolo și singuri au încărcat elicopterele în timp ce noi monitorizam zona cu atenție. Când s-au ridicat în aer, pământul a început să se cutremure ușor și nu am dat importanță foarte mare acestui lucru, am spus că totul ține de vibrațiile de la elice. Cinci secunde, zece secunde, oricum un interval de timp foarte scurt și dintr-o dată pământul a început să se cutremure la modul cel mai serios cu putință și ne-am speriat... am spus că este un cutremur foarte puternic. vântul a început să bată cu putere și habar nu am avut când s-a transformat într-un adevărat taifun și majoritatea dintre noi am fost aruncați la pământ. Locotenentul... are capul spart în patru locuri din cauză că s-a lovit de niște rădăcini...............

      Ștergere
  3. Nu stiu de unde este luat citatul ,insa cred ca este vorba de elicopterul Israelian ,care s a prapadit si nu se intelege cum ,toti au spus ca ..........exact descrierea de mai sus ....si pe mine m ar interesa de unde a fost luat citatul?Daca ar dorii Dacul Mailo

    RăspundețiȘtergere
  4. http://www.secretulnumerelor.ro/adevarul-despre-avionul-israelian-prabusit-in-bucegi-numerologie/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aceasta intamplare se gaseste pe foarte multe site-uri. nu si pe cele media... doar nu credeti ca se spun adevaruri in media...

      Ștergere
  5. Spiritul dacic traieste in noi. Avem datoria sa ducem mai departe traditiile noastre, ca si buna-crestere si principiile noastre sanatoase de viata. Nu mai trebuie sa importam tot ce vine din vest. Lasati badarania deoparte ca si toate fitele si rautatile gratuite. Fratilor, inima curata, vedere clara si tot inainte !

    RăspundețiȘtergere
  6. Pamantul este Sfant, si Sfinti sunt cei ingropati in el, Pazitorii au porunca strasnica, caci Renasterea si Sarea se gasesc la noi...

    RăspundețiȘtergere
  7. CHEMAREA TARII,CHEMAREA MUNTILOR..DRAGOSTEA NEMARGINITA CE O SIMTIM IN SUFLET PT TARA SI NEAM,DUREREA IN FATA ACTELOR NEVOLNICE CONTRA ACESTUI NEAM..SUNT SEMNE DE TREZIRE A SPIRITULUI DAC.

    RăspundețiȘtergere

Sunt acceptate toate comentariile, atâta timp cât nu aduc jigniri persoanelor sau nu sunt defăimatoare.