Cetățile dacice, ghimpele din coasta statului român!

Călătorie la cetățile dacice din Munții Orăștiei

Spunea cineva că, locurile unde sunt cetățile dacice, ar trebui vizitate de cât mai multă lume. Nu am înțeles atunci la ce se referea, însă acum, după ce am vizitat acele locuri, tind să-i dau dreptate și susțin această idee. Toți cei care sunt atrași de istorie, de cultura dacică, să facă tot ce este posibil sau chiar imposibil să ajungă acolo. Este o experiență cu care te întâlnești odată în viață, este o experiență care reușește să te facă să înțelegi că civilizația dacică era cu mult peste celelalte civizilații. Bineînțeles că cei care au sufeltul întunecat, nu vor înțelege nimic, chiar dacă s-ar muta acolo.

Nu sunt cuvinte care să descrie pe de-a întregul ce simți odată ajuns acolo, nu sunt cuvinte care să descrie sentimentele cu care rămâi după o astfel de călătorie. Oricât s-ar chinui cineva să-ți explice, oricâte fotografii sau filmări vezi de la fața locului, până nu vezi cu ochii tăi, nu vei înțelege mare lucru.

Trebuie să spun că nu oricine are astfel de trăiri și simțiri. Cu cât un suflet este mai întunecat, cu atât va respinge tot ce spun aici și tot ce au spus și cei care au fost acolo și au simțit la fel. Un jdan sau un țgan, neam de neamul lor nu vor simți nici măcar la 1% din puritatea acestui pământ sfânt și binecuvântat, acest tărâm al zeilor numit de antici Dacia și de contemporani, România.

Nu trebuie să ne spună nimeni cine suntem sau cine am fost. Noi știm că suntem urmașii dacilor! Ce spuneți ”voi” sau cum ne numiți acum, puțin ne pasă! Știm că vă este frică de noi,pentru că dacă noi vă știm, voi nu aveți idee câți și unde suntem! De mii și mii de ani, dar mai ales în ultimele sute de ani, tot încercați să ne distrugeți, tot încercați să uităm de noi, dar spre disperarea voastră, ne înmulțim și ne vom înmulți până vom salva acest pământ sfânt, de tot răul care a pus stăpânire pe el.

Rămâne însă o certitudine: statul român face eforturi vizibile ca situația cetăților dacice să rămână în stadiul actual sau eventual să fie aduse într-o stare mai deplorabilă, dacă se poate, în cel mai scurt timp. Motivul acestui stat care-și spune român, este să distrugă tot ce ține de identitatea și continuitatea neamului nostru! Oricât de mulți patrioți sunt în actualul stat român și oricât de activi sunt, atâta timp cât istoria este în continuare ascunsă, distrusă cu bună știință, înlocuită și ridiculizată, cât toate demersurile statului sunt împotriva neamului românesc ( în traducere corectă = neamul dacilor), adevărul va rămâne la nivel individual și aproape imperceptibil. Turul pe care l-am făcut a început într-o vineri dimineața la ora 3, din București. După săptămâni întregi de planificare, după zeci de locații adăugate sau eliminate din listă, am ales o variantă de traseu care să includă cele mai importante cetăți dacice din jurul Sarmizegetusei.

Cetatea dacică de la Căpâlna

Prima oprire a fost la Căpâlna, din județul Alba.

Accesul la cetate se face din DN67c, Transalpina, din localitatea Căpâlna. Se urcă la picior în jur de 30 minute. Drumul este puțin solicitant, prin pădure, după ce ieși din livezile sătenilor.

                   

Fortificația este amplasată pe Dealul Cetății, alt. 610M, pe malul stând al Sebeșului, între Valea Gărgălăului și Pârîul Râpii.

Partea superioară a dealului a fost nivelată de către daci, zona fiind înconjurată de un zid din blocuri de calcar, aduse dintr-o carieră de piatră din zona Călanului și transportate pe drumul pavat de pe crestele munților și dealurilor. Aceleași blocuri de piatră se găsesc la toate cetățile din zonă.

La fața locului sunt foarte puține plăcuțe care să-ți spună ce este acolo. Dacă nu te documentezi, nu ai de unde să știi că pe pantele din nord și sud-est, au fost edificii amplasate pe terasele vizibile. Impresia generală este de indiferență totală a autorităților.

Cetatea dacică de la Costești Blidaru

După ce am campat rapid la o pensiune din apropiere, mai exact la Pensiunea Cotiso, am luat-o repejor pe traseul către cetate. Accesul se face pornind din satul Costești, după traversarea Râului Grădiștii. Indicatorul spre cetate este ușor de identificat.

Drumul de aici se face la picior, pe o potecă marcată și durează aprox o oră chiar și pt cei obișnuiți cu drumețiile pe munte, asta din cauza frumuseții peisajului, care-ți taie respirația și care nu te lasă să prinzi viteză. Pe tot drumul până la cetate, am fost însoțiți de un cerb care nu s-a lăsat văzut, dar care s-a făcut destul de bine auzit.

După ce urci pâna la 705m altitudine și lași poteca umbroasă în spate, se deschide o poieniță, care-ți arată intrarea în cetate. După ce sari gardul de la intrare, tot peisajul se schimbă.

D. M. Teodorescu este primul arheolog care a călcat în cetate, la începutul sec. XX, iar primele cercetări au fost făcute în 1953 și oficial, continuă și azi, chiar dacă nimic nu arată asta.

Pentru construcția cetății, dacii au lărgit zona, au excavat și nivelat suprafața superioară a dealului, obținând aproximativ 6000 mp pe care au ridicat fortificația. Pe pantele dealului sunt deja cunoscutele terase pe care erau amplasate turnuri de observare.

Cum intri în cetate, la o privire mai atentă, observi o conductă de canalizare care iese din pământ, conductă ce vine de sub zidurile cetății, ea făcând parte dintr-o rețea de canalizare din și în jurul cetății, cu legătură la o cisternă de apă situată pe panta dealului, puțin mai jos de turnul nord-vestic al cetății.
Barbarii ăștia de daci aveau canalizare și pe dealuri și pe munți, atât de sălbatici erau în mintea seacă a oficialilor.

Lăsând ironia deoparte, aici se poate observa foarte clar zidul dacic, cunoscut sub denumirea de murus dacicus.

Este cea mai bine conservată cetate dintre toate, nimic nu pare modificat.

Impresia generală a fost că ni se arată mult prea puțin decât ce este de fapt acolo. Te întrebi dacă zidurile continuă mult în jos, îți vine să iei sapa în mână și să te apuci de săpat. În lipsa informației, fără o documentare în prealabil, nu ajungi să vezi templele de la Pietroasa lui Solomon ( să fie vorba despre același Solomon de la Pietrele lui Solomon din Șcheii Brșovului?!), să nu mai spun de alte obiectivele ținute la secret de oficiali. Ploaia ne-a făcut să plecăm mai repede decât ne-am propus. Până jos ne-a udat destul de bine, dar a meritat fiecare picătură de ploaie.

După o noapte ploioasă și o cafea fierbinte, am pornit spre cea de-a 3-a cetate.

Costești Cetățuie

Drumul se poate face și cu mașina, până aproape de cetate. Aici se ajunge cel mai ușor și cel mai repede, decât la oricare celelalte cetăți.

Primele săpături au fost făcute de D. M. Teodorescu, susținut de Vasile Pârvan, în anul 1924. în perioada interbelică, sub conducerea lui C. Daicoviciu, când zona a fost dezvelită aproape în totalitate. Cetatea situată pe malul stâng al râului Grădiștea, supraveghea o zonă întinsă, oferind o bună vizibilitate spre Valea Mureșului, aflată în nord, fiind poarta de acces către Sarmizegetusa Regia.

Fortificația de la Costești Cetățuie se diferențiază de celelalte două cetăți, cea de la Căpâlna și respectiv Blidaru, printr-un sistem complex de fortificare și construcții diferite. Vârful dealului a fost și aici îndreptat de către daci, iar pe pante, la fel ca la celelalte cetăți, au fost amenajate mai multe terase. Edificiile de cult sau sanctuare, în număr de 4, sunt amplasate atât în interiorul fortificației, cât și în exteriorul acesteia.

Acolo am întâlnit un localnic, cu mult mai inteligent, mai lucid și mai documentat decât majoritatea celor care se laudă cu diplome și cunoștințe avansate în istorie, și care printre multe altele, ne-a spus că odată, a întâlnit două fete care, dezbrăcate în pielea goală, erau așezate cu fundul pe pietrele reci pentru a se umple de energie. Sigur erau de la ăia cu spirale.
I-am promis că vom reveni și îl vom căuta pentru a continua discuția, care devenise foarte interesantă, mai ales că omul și-a dat seama că noi nu căutăm extraterștri sau energii absolute.

Părerea mea este că cetatea de la Costești cetățuie, este mai mult decât o fortificație. Este cea mai întinsă ca suprafață dintre toate celelalte fortificații, este altfel amenajată, construcțiile sunt altfel decât de apărare... dar cine să ne spună dacă arheologii autorizați umblă după cai verzi prin păduri și doar din an în paște, iar atunci când mai descoperă ceva, instant asociază descoperirea ba cu civilizația romană, ba cu cea elenă, ba cu dracu și cu tac-su, nimic dacic?!

Sarmizegetusa Regia

Ne urcăm în mașini și direcția Sarmizegetusa Regia. Am hotărât să lăsăm pe data viitoare Cetatea de la Fețele Albe. Ajunși în capitala lui Decebal, totul a capătat o altă dimensiune. Sentimentul de acasă care m-a încercat pe drum, acum s-a intensificat. A fost pentru prima dată când am ajuns aici și locul îmi părea familiar și nu din cauza peisajului. Altceva nevăzut îmi încălzea sufletul. Nu pot explica senzația și nici nu voi încerca. Trebuie să mergeți acolo, să simțiți singuri.

Ce am văzut acolo însă, m-a umplut de tristețe. Cineva acolo, s-a jucat cum l-a trăznit capul, cu tot ce este acolo. Știm că acolo s-a turnat filmul Dacii și că totul a fost aranjat ca decor pentru film, mai știm și de aranjarea locului pentru vizita lui ceaușescu.
Tot ce este acolo a fost montat doar ca locul să arate bine și atât. Este adevărat că atunci când am dat cu ochii de marele sanctuar circular, am rămas foarte surprins de cât de mic pare în poze cercul solar și cât de mare este în realitate.

Pe lângă impresia că platoul a fost aranjat cu totul altfel decât a fost în realitate, m-a încercat un sentiment foarte puternic, care mă urmărește și acum și de care nu cred că voi scăpa cât timp voi trăi, legat de toată această aranjare a decorului, aranjare realizată nu doar pentru filmul care s-a turnat aici sau pentru vizita lui ceaușescu, ci mai ales pentru a ascunde de ochii turistului, tot ce se află pe acel platou și în împrejurimi.
Este o mare înșelătorie a ochiului, a minții și a sufletului. Contradicțiile te încearcă la fiecare pietricică văzută, la fiecare respirație. Toate îmbinările au fost gândite să-ți distragă atenția, îți pui numai întrebări fără răspuns, te îndepărtezi de lumea nevăzută de-acolo, pe care însă foarte mulți au simțit-o și o vor mai simți. Impresia mea, ignorând tot acest decor, a fost că mă aflam în fața unei porți imense, nevăzute, dar pe care o simțeam și pe care aproape că o distingeam dacă închideam ochii. Ceva m-a chemat acolo, dar nu am fost în stare să identific încotro să o iau sau ce să fac. Sunt sigur că nu sunt singurul cu astfel de sentimente. Unii au perceput aceste simțiri, poate ca niște energii și caută rătăciți absolutul, alții poate nu au dat importanță simțirilor, dar că acolo este altceva, care aduce mai mult cu o intrare către ceva colosal, au simțit mulți. Mi-am adus aminte de scanările cu tehnologia de vârf, LIDAR parcă, a celor de la BBC și Discovery.

Zidul de la intrare, este completat cu imitații de piatră cimentată, probabil să se creeze de la început sentimentul de grandoare, drumul pavat fără început și fără sfârșit, cu pietre de formă și compoziție diferite, o platformă betonată, peste care s-au pus așa zise coloane, peste tot aruncate pietre, unele sub formă de grămadă, altele ordonate în șiruri, oriunde te duci dai peste o barieră cu accesul interzis, două guri de canal care nu au logică, cu alte cuvinte o mare bătaie de joc a autorităților la adresa vizitatorului.

Mai jos vedem cât de ilogic s-a completat locul. Crestăturile din aceste pietre aveau rolul de a susține bârne de lemn, iar locul lor nu era acolo. Ei spun că aici au fost coloane și temple și ce-și mai imaginează ei. Zău?!
Oare nu cumva acele temple și acele coloane, au fost refăcute în așa fel încât cel care vede actualul peisaj, să stea cât mai departe de adevărata imagine a locului?!

Exact când admiram mai profund peisajul ilogic și când nu ne mai puteam stăpânii întrebările care veneau una după alta, s-a auzit o puternică trosnitură dinspre locul unde acum se fac săpături arheologice, iar un copac înalt de peste 10 m s-a prăbușit din senin aproape de aleea pietonală. Noroc că nu a pățit nimeni nimic.

Puțin mai departe, peste câteva minute, o cracă dintr-un copac s-a desprins și și-a făcut loc printre coronament. Tot din senin. Peste două zile, consiliul județean Hunedoara, a anunțat oficial că Sarmizegetusa Regia va fi închisă timp de o lună pentru lucrări de întreținere, bla-bla, iar salvamontul din Hunedoara recomandă evitarea traseului cruce roșie care străbate zona din aceleași motive de bla-bla și toate timp de o lună, începând din 2 până pe 31 octombrie 2017. Ce faceți acolo, în toată această perioadă?

Am plecat din capitala strămoșilor, mai dezamăgit decât bănuiam că o să plec, dar de acel plăcut sentiment, care m-a încercat încă de pe drum, nu am scăpat nici acum, când scriu. Acum după 5 zile, încă nu-mi pot scoate din minte imaginea Sarmizegetusei așa cum am simțit-o acolo. Sunt sigur că în momentul în care toate piesele din situl arheologic de la Sarmizegetusa vor fi îmbinate corect, abia atunci lumea va înțelege de ce cultura dacică a împărțit lumea în două, timp de mii și mii de ani.

Piatra Roșie

În ultima zi, am plecat de la Pensiunea Dacica spre Cetatea dacică de la Piatra Roșie. Ne-au însoțit cei doi ciobănești și o pisică roșcovană.

Drumul spre cetate începe aproape de pensiune, trece un podeț și se afundă în pădure. Se urcă ușor pe prima porțiune, dar se accentueză după ce treci de aceasta, poteca se îngustează iar panta din dreapta devine mai abruptă. Brusc, se iese din umbra răcoroasă a pădurii, drumul se lățește și la aprox 50 de m se văd indicatoarele care-ți arată că ai ajuns la cetate.
Dar surpriză, drumul continuă, urcușul devine din ce în ce mai solicitant. Cărarea ocolește dealul stâncos și cu cât înaintezi, peisajul parcă te pregătește pt ce urmează să vezi. Pe peretele abrupt se văd urmele unui zid sau mai degrabă a unui turn.
Uitându-te spre vârful dealului, te întrebi: oare cât mai e de urcat?!

După 10-15 minute de urcat, ajungi la intrarea în cetate. Drumul pavat de la intrare este impresionant. Bucăți din zidurile cetății sunt împrăștiate peste tot. Mai la vale, o grămadă de astfel de pietre, înverzite de la mușchii care le acoperă, îți dă același sentiment ca la celelalte cetăți, acel sentiment de regret că nu ai cum să te întorci în timp să fi alături de strămoși.

Ajuns pe terasa superioară unde îți imaginezi că este cetatea, ai parte de a doua surpriză. Totul peisajul arată ca și cum a venit cineva și a umplut tot locul cu pământ. Se mai văd însă urme de ziduri, la o privire mai atentă distingi linia continuă a zidurilor. Părerea mea este că nu se dorește să se ”dezvelească” ce este acolo. Probabil ar fi mult prea mult și lumea-și va da seama cu certitudine că civilizația dacilor nu era așa cum o promovează statul român, o civilizație înapoiată, cu barbari băutori de vin, care trăiau în triburi și făceau sacrificii umane.

Deși, atenți la a identifica cât mai multe urme de zid, ciobănescul care ne-a însoțit de la pensiune, Mugurel, mă mușcă ușor de genunchi, parcă vrând să mă facă atent la altceva. După un minut îl auzim toți lătrănd spre vale. Era un lătrat care-ți atrăgea atenția și toți ne-am îndreptat către marginea platoului unde era Mugurel. Ne-a apărut în față printre copaci, o stâncă, la care se ajungea pe o cărare aproape nevăzută din partea superioară a dealului. Urmând curioși cărarea, în momentul când am ajuns la stâncă, peisajul care s-a deschis în fața noastră ne-a încremenit pe toți.

Atunci am realizat, că acum mii de ani, pe acest deal, la fel ca în toate celelalte locuri unde sunt cetăți dacice, pădurea nu ajungea până sus. Ce mi s-a părut zid turn, acum mi se pare logic. Parcă văd, în minte, măreața cetate a dacilor, care începea de la baza dealului. Bucățile de pietre albe de la intrare, mi-au lăsat impresia că aici a fost ceva cum nu ne putem imagina, o construcție colosală și foarte importantă, care a fost distrusă nu demult. Piatra albă care nu are nicio legătură cu pietrele din ziduri sau din orice altă construcție a cetății, ne arată ca aici este ascuns un mare secret.

Tăcerea autorităților, alimentează imaginația celui care ajunge în astfel de locuri.

Concluzia finală este exact cum bănuiam: civilizația dacică este special ascunsă pentru a nu ieși la suprafață minciuna legată de toată istoria omenirii. Ca să depui atâta efort să ascunzi ceva atât de măreț, trebuie să ai un interes pe măsură, care trece cu ușurință de granițele României. Aici este vorba de mii și mii de ani vechime, de istorie necercetată, iar pe întreg teritoriu României, peste tot sunt urmele unei civilizații care contrazice tot ce se predă în școli și tot ce se susține la nivel oficial. Aici sunt dovezile care vor schimba istoria lumii.

Oficial nu se recunoaște nimic, nu se spune nimic, totul a rămas ca pe timpul când se căuta omul slav!

Totul trebuie să rămână exact cum este acum, dărăpănat, îngropat, ascuns, necercetat!

Așa vrea statul român!

Stau în ultimul timp și mă întreb, oare cât din informațiile despre istorie pe care le-am acumulat în cursul vieții, sunt adevărate? Oare dacă privim din alt unghi tot trecutul și luăm, de exemplu , războiul dintre Daci și Români, nu e posibil să fi fost cu totul altceva decât ”oficialii” ne tot învață de sute de ani, iar noi, stăm să ne legăm de niște citate care mai mult ne bagă-n ceață?! Îmi este foarte greu să cred că vom afla vreodată adevărul despre ce a fost atunci, dar nu-mi pierd speranța. Am simțit că străbunii sunt alături de noi, dar că așteaptă ca noi să fim pregătiți pentru a accepta adevărul adevărat, unicul adevăr.
Pentru asta, trebuie ca dacii (românii) să înceapă să se debaraseze de tot ce-i încătușează azi, să-și ia destinul în piept și să se ia la trântă cu lumea-n-treagă pentru a scoate unicul adevărul la suprafață! Este posibil așa ceva? TU VREI ASTA? DE CE TACI? Dacul Mailo